În aceste zile, în municipiul Severin urmează a ajunge în jur de 2.000 de puieți de platani, copaci ce vor fi plantați în locul teilor. Conform primarului municipiului, Constantin Gherghe, în anii anteriori, în Severin s-au plantat câteva mii de puieți de tei, iar odată cu creșterea lor, rădăcinile au dislocat asfaltul. Drept urmare, conducerea primăriei a hotărât înlocuirea teilor cu platani.
„Taote spaţiile verzi ce vor fi amenajate de acum înainte în Severin, vor fi populate cu platani. Mai mult, teii plantaţi în anii anteriori vor fi schimbaţi şi ei tot cu platani. La ora actuală, aşteptăm să vină din Italia primul lot de 2.000 de puieţi de platani”, a declarat Constantin Gherghe.
Pentru început, platanii vor fi plantaţi în noul parc la care în prezent se lucrează situat pe strada Numa Pompiliu, dar şi la celelalte spaţii verzi ce se amenajează lângă fiecare parcare nouă amenajată în oraş. La ora actuală se lucrează cu forţe sporite la amenajarea unei noi parcări în zona Splai Mihai Viteazu.
„Noua parcare, cea cu numărul 12, se va întinde pe o suprafaţă de un hectar şi va avea o capacitate de 400 de locuri. Alăturat va fi amenajat un spaţiu de joacă pentru copii unde se vor planta tot platani”, a mai declarat Constantin Gherghe.