Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa şcolară „Guvernul României“ îi lasă indiferenţi pe părinţi

Publicat in GAZETA de SUD, marți 20 octombrie 2009 ·

Copiii din mediul rural cu rezultate bune la învăţătură, proveniţi din familii cu situaţie materială modestă, pot solicita înscrierea într-o clasă de la o şcoală craioveană, Ministerul Educaţiei suportând cheltuielile pentru întreţinerea acestora.

Din nefericire, la doi ani de la punerea în aplicare la nivel naţional a acestei bursei şcolare, susţinută de Guvernul României, care acoperă cheltuielile de şcolarizare, cazare şi masă, nici un copil capabil de performanţă din satele doljene nu a beneficiat de acest program. Paşii pentru implementarea programului sunt extrem de simpli. Anual, inspectoratele şcolare judeţene trebuie să selecteze câte 25 de elevi capabili de performanţă, absolvenţi ai clasei a IV-a. Respectivii copii ar trebui să provină din familii în care venitul pe membru de familie să fie sub o treime din salariul minim brut pe economie. Apoi, elevii desemnaţi ar trebui selectaţi de către specialiştii centrelor judeţene de asistenţă psihopedagogică. Următorul pas ar fi foarte simplu, şcolarizarea celor aleşi în unităţi de învăţământ de prestigiu, stabilite de inspectoratele şcolare judeţene. Fiecare inspectorat şcolar judeţean trebuia să înfiinţeze până la începutul anului şcolar 2008-2009 o clasă la o şcoală de elită, formată din 25 de copii capabili de performanţă, proveniţi din mediul rural. Potrivit datelor oficiale, doar în 16 judeţe au existat înscrieri în program, iar din cele 1.200 de locuri, anticipate iniţial de autorităţi, au fost ocupate doar 167.

„În anul şcolar 2008-2009, doar două familii din mediul rural şi-au exprimat dorinţa de a-şi înscrie copilul cu performanţe la o şcoală de elită din Craiova. Având atât de puţine solicitări, a fost imposibil să înscriem aceşti elevi în programul de burse destinat copiilor cu performanţe din mediul rural, fiind nevoie de un număr suficient de mare de elevi pentru înfiinţarea un

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 33 minute
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°