Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neagoe, ţinut de rezultate

Publicat in GAZETA de SUD, marți 20 octombrie 2009 ·

Patronul Universităţii, Adrian Mititelu, s-a declarat dezamăgit după înfrângerea cu Astra şi vorbeşte despre „un antrenor mare“ pe care l-ar dori la Ştiinţa.

Înfrângerea trupei lui Eugen Neagoe în meciul de la Ploieşti a dus Ştiinţa în zona periculoasă a clasamentului şi a creat nemulţumiri în rândul fanilor, dar şi al oficialilor olteni. „Dezamăgirea este foarte mare. Am sperat ca, odată cu venirea lui Eugen Neagoe, să intrăm pe un nou făgaş. Am sperat că echipa este într-o creştere şi într-o revenire de formă. Nu mi-am imaginat că nu vom câştiga cele trei puncte, nu am luat în calcul această înfrângere. Suntem în afara tuturor aşteptărilor. Eu cred că am un lot foarte valoros în acest moment. Că încă şchiopătăm, că nu avem cadenţă, că avem momente bune şi momente proaste poate ţine şi de tinereţea lotului, şi de unele greşeli pe care le-am făcut eu sau tehnicienii, şi de ghinion, şi chiar de arbitri“, a spus Adrian Mititelu la GSP TV. Patronul Universităţii a declarat că nu regretă înlăturarea lui Nicolo Napoli, chiar dacă italianul a fost foarte aproape de a duce Universitatea în cupele europene, şi a admis că Eugen Neagoe va rămâne antrenor al Craiovei doar dacă va avea rezultate. „Aş minţi dacă aş spune că vom termina sezonul cu Neagoe pe banca tehnică indiferent de rezultate. În vară am fost la un pas să aduc un antrenor mare la Universitatea. Nu vă spun numele, fiindcă încă mai e posibil să îl aduc în viitor la Craiova. Am fost forţat să apelez la acel interimat cu Mogoşanu din cauză că toate tratativele mele cu ceilalţi antrenori, printre care şi Piţurcă, au eşuat. Nu regret despărţirea de Napoli. El e un antrenor bun, eu i-am dat o şansă când nimeni nu mai credea în el, însă Nicolo a fost potrivit pentru acea etapă în care se afla echipa“, a mai declarat Mititelu.

Dezamăgit a fost şi antrenorul Eugen Neagoe, care a anunţat că va renunţa la j

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 55 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 42 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 35 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 35 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 47 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°