Ştiţi, mă sună mama şi ajungem la un moment dat la o discuţie din aia imposibilă, într-o fundătură de dialog despre un subiect cu miză zero. Părinţi, copii, dragoste, discuţii. Bănuiesc că ştiţi nano-impasurile acestea. Şi ca să alunge încordarea, mă întreabă de noul prim-sinistru, de guvern, de ce va fi sau ce cred eu că va fi, ce părere am despre Croitoraşul cel viteaz şi altele. Şi îi spun să mă ierte, dar nu am habar, chiar nu am urmărit şi nici nu am să urmăresc zilele astea ce se întâmplă în spatele uşilor întredeschise, că am alte trebuşoare de făcut (urgente şi multe) şi că nici nu e atât de interesant încât să îmi rup din timp pentru asta. Sau ăştia, parcă aşa i-am spus. Şi chiar nu pot să îmi dau cu părerea. Râde şi mă alintă. Mai discutăm despre altele (rude, vreme, criză, Herta) şi happy end.
Pun jos receptorul, aprind o ţigară (ştiu, directiva Consilliului Europei…) şi după ce termin mă aşez să mă uit, totuşi, ce se întâmplă. Adică la televizor. Poate îi voi putea răspunde data viitoare.
Dau de un soi de rechizitoriu făcut de doi jurnalişti candidatului Mircea Geoană. Pe Pro, parcă. Apoi, zappând, îl văd pe acelaşi Geoană în ipostaza de expert în automibile. Tot pe un post din Pache. Şi îmi aduc aminte cum se rugau americanii de Elţîn să facă pe dracu în patru ca să câştige prezidenţialele. Câte nu e în stare să mimeze un politician ca să ne atrofieze, pentru o duminică, IQ-ul! Sunt prăpăstios, dar încerc să gândesc pozitiv. Aşa că mă mai uit puţin la ştiri şi dezbateri pe la posturile concurente. Mă lecuiesc repede, domnule Gâdea. Chiar nu pot. Aceleaşi feţe, aceleaşi fiţe. De fapt, care sunt problemele de fond ale ţării? Premierul de carton? Ruleta Băsească? Muzele politice Geoană, Gigi, Crin, Oprescu&others? Variaţiunile pe aceeaşi temă? Niet!
Comit exerciţiul de infidelitate media şi mă aşez la computer. Interviu cu Băsescu
