Nobelul literar decernat Hertei Muller a readus în atenţia Occidentului o temă aproape uitată: cea a trecutului dictatorial est-european şi a destinului minorităţii germane din România, scrie astăzi Deutsche Welle. Sursa: Reuters
„Patria Hertei Muller este trecutul său, un trecut lipit de ea precum un tatuaj. Decizia de a-i acorda Premiul Nobel pentru literatură este un semnal că nedreptăţile comise de regimul comunist în Europa de Est nu trebuie trivializate”, scria Iliya Troyanov, unul dintre cei mai cunoscuţi autori germani, în ediţia online a săptămânalului Der Spiegel, imediat după decernarea premiului.
Herta Muller este însă doar vârful de lance al unei istorii marginale şi importante. O istorie care a văzut deconstrucţia sistematică a unei părţi de România şi a unui capital cultural imens.
Plecăm de aici: scriitorul suedez Richard Swartz, un specialist în destinele încurcate ale estului european, povesteşte în paginile cotidianului bavarez Suddeutsche Zeitung cum a ajuns s-o cunoască pe Herta Muller şi cum a intrat în contact cu drama trăită de comunitatea literară germană în România comunistă.
„Bonnul plătea. Ceauşescu îndurător, îi lăsa să plece în apus”, descrie, sintetic, Swartz, „traficul” operat de dictatura de la Bucureşti. Identitate contra bani şi o pierdere ce nu poate fi cuantificată, am putea rescrie astăzi. Tema e puţin cunoscută: Epoca de Aur îşi vindea la bucată sufletul moştenit de la „vechea orânduire”, tăind firele invizibile ale unei identităţi culturale, tăind, mai ales, puntea către un viitor care ar fi putut fi altfel.
Etnicii germani nu erau, de altfel, singurii „indezirabili”. Evreii îşi cumpărau şi ei libertatea, iar unii români, în general parte a dizidenţei, urmau acelaşi traseu. EVZ a scris în urmă cu câteva luni povestea liderului liberal Dinu Zamfirescu, vândut pentru 6
