Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trage tare

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 21 octombrie 2009 ·

Accidentat la glezna dreaptă, starul Realului caută să-şi grăbească reintrarea, preconizată peste 3 săptămîni

Cristiano Ronaldo este foarte motivat să-şi scurteze perioada de indisponibilitate. Reaccidentat la ligamentele gleznei drepte în prima parte a meciului Portugaliei cu Ungaria, el a promis: "Voi munci foarte dur ca să-mi scurtez cele patru săptămîni de pauză". Şi se ţine de cuvînt.

Parcă obsedat de reintrarea pe gazon, vedeta Realului a început o veritabilă cursă contracronometru. Într-un program autoimpus, nu pare să mai ştie altceva decît să se pregătească, uitînd de viaţa mondenă, şi efectuează şedinţe în fiecare zi, chiar şi duminica, din ce în ce mai intense.

Lucrează solitar. Alături de colegi apare numai cînd Manuel Pellegrini le spune jucătorilor ce vrea de la ei. Se retrage apoi pentru a-şi face în linişte exerciţiile, trăgînd tare de fiecare dată ca să poată să joace cît mai curînd în "blanco". Urmărindu-l, pînă şi jurnaliştii de la cotidianul barcelonez "Sport" s-au mirat: "De mult nu s-a mai văzut atîta determinare la Ronaldo".

5 ore de pregătire fizică face Cristiano Ronaldo în fiecare zi

2 accidentări recente a suferit Ronaldo la glezna dreaptă, pe 30 septembrie şi pe 10 octombrie

2 antrenamente face Cristiano zilnic în baza sportivă a Realului de la Valdebebas

Programul lui Ronaldo

08:30* Trezirea

10:00 Sosirea în baza sportivă de la Valdebebas

10:10 Schimbarea bandajului elastic ce-i protejează glezna

10:30 Participă la indicaţiile date de antrenorul Manuel Pellegrini înainte de antrenament

10:40 Efectuează primele pregătiri ale zilei, numai cu exerciţii de gimnastică

10:50 Începe tratamentul de recuperare cu fizioterapeutul. Acesta îi face masaje şi-i aplică succesiv gheaţă şi antiinflamatorii, apoi l

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 6 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 11 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 9 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 6 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 7 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Călin Georgescu își continuă lupta în instanță. Decizia Curţii de Apel Bucureşti care i-a respins cererea în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale, atacată cu recurs

HotNews acum 13 ore
Călin Georgescu a făcut, vineri, recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins în ultima zi a anului 2024 ca neîntemeiată cererea din dosarul în ataca trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate după ce Curtea Constituţion

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 13 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-7°
sâm.

-7°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°