Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oşenii îşi ţin palinca pentru urmaşii lor

Publicat in Adevarul, miercuri 21 octombrie 2009 ·

Petru Ciocan are o palincă veche de 39 de ani şi vrea să o dăruiască nepoţilor. Acesta a primit-o cadou în ziua în care s-a născut, chiar de la părinţii lui. Vrea să facă acelaşi lucru şi cu primul nepot care se va căsători. Palinca veche de zeci de ani poate fi găsită şi azi în gospodăriile oamenilor din zona Oaşului. Această băutură alcoolică este păstrată cu sfinţenie de cei din partea locului pentru cele mai importante momente din viaţa unui om.

Petru Ciocan, primarul localităţii Certeze, se poate lăuda cu o palincă veche de 39 de ani. Ceilalţi nouă fraţi ai lui se mândresc cu o ţuică la fel de bună. „Părinţii mei au pus deoparte 200 de litri de palincă, pentru noi toţi. La data de 29 octombrie 1970, când m-am născut, am primit 50 de litri de palincă“, spune Petru Ciocan. În anul 1996, când s-a căsătorit, palinca avea deja 26 de ani.

Tradiţie în zona Oaşului

Pentru că a fost o cantitate foarte mare, din cei 50 de litri de palincă păstraţi pentru nuntă, aproximativ 25 i-au rămas pentru a marca şi alte evenimente. Spune că se va  atinge de bidoane abia în momentul în care primul dintre cei patru nepoţi se va căsători. „Am patru nepoţi, de 16, 17, 19 şi 22 de ani. Primul care va decide să se căsătorească va primi din partea mea cealaltă cantitate de palincă, care la ora actuală are deja 39 de ani“, spune Ciocan.

El susţine că nu este singurul din comuna Certeze care respectă cu sfinţenie tradiţia. „Oamenii vor să ştie că la nuntă, la botez sau la alte evenimente foarte importante din viaţa lor au asigurată palinca cea mai bună. Cu cât este mai veche palinca, cu atât este mai bună. La noi se face din prune mistreţe şi are un gust aparte şi o culoare deosebită“, spune Petru Ciocan.

Palincă pentru nunţi

În zona Oaşului, în perioada de vară, au loc cele mai multe nunţi. Sunt şi câte patru, cinci p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 53 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°