Pe 19 si 20 octombrie, Italia a fost gazda primei reuniuni a oraşelor-metropolă riverane Mării Mediterane. Reuniunea l-a avut oaspete de onoare pe Înaltul reprezentant ONU pentru alianţa civilizaţiilor, Jorge Sampaio, fost preşedinte al Portugaliei între 1996 şi 2006, care a avut amabilitatea să acorde un interviu corespondetului RFI, Ştefan Popescu.
Pe 19 si 20 octombrie, Italia a fost gazda primei reuniuni a oraşelor-metropolă riverane Mării Mediterane.
Manifestarea s-a înscris în cadrul iniţiativei Uniunii Euro-Mediteraneene lansată anul trecut la Paris de preşedintele Nicolas Sakozy cu scopul de a crea o reţea instituţională a metropolelor Mediteranei.
La Reggio Calabria, locul reuniunii, au fost prezenţi aleşi locali din 34 de metropole, de la Genova şi Roma la Marsilia, Nisa şi Barcelona, de la Rabat şi Tel Aviv la Istanbul, Tesalonic şi Atena, oraşe a căror influenţă se resimte asupra a nu mai puţin de 400 de milioane de locuitori.
Reuniunea l-a avut oaspete de onoare pe Înaltul reprezentant ONU pentru alianţa civilizaţiilor, Jorge Sampaio, fost preşedinte al Portugaliei între 1996 şi 2006, care a avut amabilitatea să acorde un interviu corespondetului RFI, Ştefan Popescu.
Rep: Domnule preşedinte, sunteţi Înalt reprezentant al Naţiunilor Unite pentru Alianţa Civilizaţiilor. Puteţi spune ascultătorilor noştri ce este Alianţa Civilizaţiilor şi în ce scop a fost creată ?
J.S. : Alianţa s-a născut din necesitatea de a forţa dialogul între culturi şi acest lucru, bineînţeles, înseamnă a combate extremismele, fundamentalismele, cu alte cuvinte a combate această teză a "ciocnirii civilizaţiilor", pe care o propune Huntington. Plecând de aici, şefii guvernelor spaniol şi turc au lansat această iniţiativă, apoi Secretarul general de atunci al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Kofi Anan, care a reunit experţi pentru a redacta un raport şi