Pe ultima sută de metri, Guvernul Boc 2 a mai împărţit nişte bani autorităţilor locale PDL-iste. De această dată este vorba despre fonduri europene la care România are dreptul ca urmare a inundaţiilor care au afectat ţara noastră în 2008. Astfel, printr-o Hotărâre de Guvern, cele peste 11 milioane euro din Fondul de Solidaritate al UE, care vor ajunge în următoare perioadă în ţară, au fost împărţite între cinci Consilii Judeţene conduse de democrat-liberali. Flutur,
Pe ultima sută de metri, Guvernul Boc 2 a mai împărţit nişte bani autorităţilor locale PDL-iste.
De această dată este vorba despre fonduri europene la care România are dreptul ca urmare a inundaţiilor care au afectat ţara noastră în 2008. Astfel, printr-o Hotărâre de Guvern, cele peste 11 milioane euro din Fondul de Solidaritate al UE, care vor ajunge în următoare perioadă în ţară, au fost împărţite între cinci Consilii Judeţene conduse de democrat-liberali.
Flutur, cel mai mare beneficiar
Principalul beneficar este CJ Suceava, condus de vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur, care primeşte patru milioane euro. Consiliul Judeţean Botoşani, condus de Mihai Ţîbuleac, prim-vicepreşedinte local al PDL, va primi 2,2 milioane euro, iar CJ Maramureş, al cărui preşedinte este PDL-istul Mircea Man, va primi 1,3 milioane euro. Câte două milioane euro vor reveni CJ Neamţ, condus de PDL-istul Vasile Pruteanu, şi CJ Iaşi, al cărui preşedinte este Constantin Simirad, fostul PSD-ist, care a fost exclus din partid după ce a anunţat că îl sprijină pe Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale.
„Banii vor veni în ţară de la UE în cel mult două luni”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.