Femeile din Capitală nu au unde să-şi facă testele testele gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin. Direcţia de Sănătate Publică nu a semnat niciun contract cu laboratoarele şi clinicile de specialitate cu toate că programul de vaccinare au început, teoretic, de la 1 octombrie.
Programul de testare gratuită a cancerului de col uterin Babeş Papanicolau, lansat cu mare tam-tam de Ministerul Sănătăţii la începutul lunii, nu poate fi aplicat în Bucureşti. Niciun cabinet medical sau clinică de profil nu a semnat până acum contractul cu Direcţia de Sănătate (DSP).
Mai citiţi şi:
Bucureşti: "Donarea de celule stem este similară cu donarea de sînge", spun specialiştii
Bucureşti: Spitalele Capitalei, ticsite de bolnavi
Bucureşti. "La întâlnirea de acum o lună dintre reprezentanţii clinicilor şi cei ai ministerului părea că totul va merge ca pe roate. Medicii doreau să colaboreze şi urmau să semneze contractele cu Direcţia de Sănătate din Bucureşti pentru a li se deconta costurile analizelor", a spus Oana Grigore, reprezentanta Biroului de Presă al Ministerului Sănătăţii.
Colaborarea dintre Minister, DSP şi reprezentanţii clinicilor a rămas la nivel de dicuţii pentru că până acum niciun contract nu a fost semnat.
Reprezentanţii DSP nu au dat încă niciun răspuns cu privire la această situaţie.
Un test costă aproximativ 500 de lei
Între timp, femeile din Capitală fac coadă la medici pentru a obţine un test gratuit, luând de bun anunţul ministerului cum că pot face aceste analize fără a plăti. “Eu am trimitere de la medic de câteva luni să-mi fac testul “Babeş-Papanicolau” dar pentru că s-a anunţat că putem beneficia de gratuitate, am amânat analizele. Un astfel de test m-ar fi costat peste 500 de lei”, a spus Aura. M., o tânără în vârstă de 32 de ani.
Femeile sunt cu atât mai supărate