Cu privire la regimul din România, părerile sunt împărţite şi argumentele diferite. Unii consideră că avem un sistem semiprezidenţial atenuat. Sunt cei care, de regulă, privesc angrenajul politic prin prisma dreptului administrativ. Autorii de drept constituţional, în schimb, aduc argumente şi raţiuni care pledează în favoarea regimului parlamentar.

Ideea schimbării regimului din România nu este nouă, dar nu prea are cine s-o discute. Ineficienţa actualului sistem politic ar trebui să conducă la dezbateri serioase, cu privire ori la adoptarea sistemului german, ori a celui francez.

Cum abuzul de calificări idioate ale adversarilor lui Traian Băsescu a crescut şi dă să iasă din matcă, ar trebui să chemăm, probabil, un extraterestru doctor în politici publice, care să explice poporului în ce condiţii se poate instaura o dictatură. Geoană, Antonescu şi toţi agitatorii care le fac vânt pe la subsuori cu penele de păun ale corupţiei, ne avertizează, curat ştiinţific, că în România dictatura nu se poate instaura decât într-un singur caz: dacă este ales Traian Băsescu preşedinte. Dacă nu iese Traian Băsescu preşedinte, ţara noastră democrato-feudalo-moguliană - na, să preluăm şi noi germenii dictaturii! - va merge în continuare într-un plin avânt al consensului şi al bunei înţelegeri, luând drept icnete de bucurie gemetele poporului şi închizând într-o singură zi dosarele penale în plină desfăşurare ale marilor corupţi ai ţării.

Ultimele apariţii televizate ale lui Traian Băsescu n-au avut ca ţintă electoratul, ci politicienii. Nu ştiu câţi au înţeles, dar preşedintele României s-a adresat tuturor greilor de cap de prin toate partidele, celor cărora le atârnă bala în colţul gurii privind căscaţi la scamatoriile şefilor lor şi fiind convinşi că tocmai trăiesc momentul istoric în care s-au întâlnit cu marea politică. Mai mult, i-a asigurat că