Vic Mizzy, creatorul melodiei din serialul „Familia Addams”, a murit, la vârsta de 93 de ani.
Născut în Brooklyn, Mizzy a fost, iniţial, pianist pentru un post radio, înainte de a dveni militar în forţele marine ale Statelor Unite în timpul celui de-al doilea război mondial.
Între anii 1930 şi 1940, el a lansat o serie de hit-uri, precum „My Dreams Are Getting Better All the Time” şi „With a Hey and a Hi and a Ho-Ho-Ho”.
Însă, Mizzy a rămas în memoria tuturor pentru coloanele sonore din producţiile TV „Green Acres” şi „Familia Addams”.
Compozitorul a trebuit să cânte melodia însuşi, fiind nevoit să îşi dubleze vocea de mai multe ori, deoarece casa sa de producţii a refuzat să plătească artişti profesionali în acest scop.
"Două pocnituri din degete îţi aduc o vilă în Bel Air"
Mizzy a avut toate drepturile de autor asupra melodiei serialului şi nu s-a arătat niciodată deranjat de faptul că oamenii l-au ţinut minte drept compozitorul din „Familia Addams”. El a declarat unui reporter CBS că „două pocnituri din degete îţi aduc o vilă în Bel-Air”.
Conform cotidianului The Los Angeles Times, Mizzy a murit în urma unui infarct, în timp ce se afla în casa sa din Bel Air, Los Angeles.