* în vârstă de 26 de ani, tânăra a fost înjunghiată în plină stradă, în apropierea unui club de noapte din provincia Marbella * presupusul autor a fost găsit lângă victimă şi a fost reţinut de autorităţile spaniole, care au stabilit că cei doi fuseseră concubini timp de mai mulţi ani
* surse din anturajul fetei ne-au precizat că în spatele asasinatului se află personaje din lumea interlopă brăileană * pentru familia tinerei, tragedia este cu atât mai mare cu cât mama sa a murit în acelaşi mod, în vara anului trecut
Tragedie după tragedie într-o familie din Brăila, în care două femei au sfârşit în acelaşi mod, însă la un an diferenţă. După ce, în 2008, capul familiei şi-a ucis soţia cu mai multe lovituri de cuţit, la sfârşitul săptămânii trecute unul dintre cei cinci copii ai cuplului a fost înjunghiat mortal în Spania. Este vorba despre Ionela Pavel (26 de ani), care a fost asasinată în apropierea unui club de noapte din provincia Marbella. Autorităţile spaniole au reţinut şi un suspect, un bărbat de 30 de ani, găsit lângă victimă, despre care se spune că este fostul ei prieten.
Zona în care tânăra a fost înjunghiată (foto: El Mundo) Apelul de urgenţă prin 112 a venit joi noapte, în jurul orei 23.35, când ofiţerii Poliţiei Naţionale din Malaga au fost sesizaţi că o femeie este agresată de un bărbat, în plină stradă. Ajunşi acolo, poliţiştii au găsit-o pe Ionela întinsă pe asfalt, iar peste ea era aplecat presupusul autor, care nu a reuşit să dispară de la locul faptei. Lângă ei anchetatorii au găsit şi un cuţit, despre care se bănuieşte a fi chiar arma crimei. Zona, situată la km 177 al autostrăzii din Marbella şi la doar 300 de metri de la una din intrările în palatul "Casei Regale Arabia Saudită", a fost imediat împrejmuită de criminalişti, care au adunat probe solide împotriva autorului. Medicii i-au acordat victimei primul ajutor, însă nu au