Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatul american a aprobat venirea în SUA a deţinuţilor de la Guantanamo

Publicat in Adevarul, miercuri 21 octombrie 2009 ·

În cadrul votului privind bugetul pe 2010 al Departamentului pentru Securitate Internă, Senatul american a aprobat marţi, primirea pe teritoriul american a deţinuţilor de la Guantanamo care ar urma să fie judecaţi de tribunalul de drept comun, transmite Washington Post. Senatorii au adoptat textul cu 79 de voturi pentru şi 19 împotrivă.

În proiectul de buget pentru 2010 al Departamentului pentru Securitate Internă este interzisă transferarea actualilor deţinuţi în SUA, cu excepţia cazurilor în care sunt judecaţi şi numai după ce Congresul va primi un plan detaliat al riscurilor pe care le atrage acest lucru.

Citiţi şi:

Statele Unite: Deţinuţii de la Guantanamo crează probleme Curţii SupremeNorvegia nu vrea deţinuţi de la GuantanamoCamera Reprezentanţilor permite ca prizonieri de la Guantanamo să vină în SUA pentru a fi judecaţi

Potrivit documentului, orice transfer va fi autorizat numai după 45 de zile de la primirea de către Congres a acestui plan. De asemenea, niciun deţinut nu va fi pus în libertate pe teritoriul SUA şi nici în teritoriile de pe mare (Guam, Insulele Samoa, Porto Rico, Insulele Mariane de Nord, Insulele Virgine americane).

Textul interzice publicarea de fotografii cu tratamentele aplicate deţinuţilor capturaţi în timpul operaţiunilor antiteroriste între septembrie 2001 şi ianuarie 2009, data preluării funcţiei de preşedinte de către Barack Obama.

Iar secretarului apărării trebuie să certifice că publicarea unor astfel de imagini i-ar pune în pericol pe cetăţenii americani, pe membrii forţelor armate americane sau pe angajaţii guvernului din străinătate.

Camera Reprezentanţilor a aprobat săptămâna trecută acest text cu 306 voturi contra 114. Proietul de lege privind bugetul trebuie astfel trimis preşedintelui Barack Obama pentru promulgare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav de circulație pe Autostrada A1. Sunt implicate 3 TIR-uri și 7 autoturisme

HotNews acum 27 minute
Accidentul a avut loc pe sensul de mers București – Pitești al autostrăzii A1 în dreptul localității Corbii Mari. „Din informațiile preliminare, în eveniment sunt implicate 3 autotrenuri și 7 autoturisme”, a transmis Departamentul pentru Situații de

Descinderi la Spitalul Municipal Timișoara într-un dosar de ABUZ în serviciu

Gandul acum 37 minute
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au descins la Spitalul Municipal Timişoara, într-un dosar de abuz în serviciu. Două persoane vor fi duse la audieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. Potrivit primelor informa

Angajații caselor de pensii amenință cu proteste: Aplicarea de corecții bugetare va duce la blocarea totală a activității

Adevarul acum 33 minute
Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii, afiliată la Blocul Național Sindical (BNS), își exprimă îngrijorarea cu privire la discuţiile purtate la nivel guvernamental, referitoare la măsurile fiscale ce se doresc a fi luate în privinţa sal

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, vine în România într-o vizită oficială

Ziua Constanta acum 2 ore
Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, va efectua o vizită oficială în România săptămâna viitoare, pe data de 10 iunie. El va fi primit de către președintele României, Nicușor Dan, iar după o primă întâlnire oficială vor merge împreună la baza miliară de

CFR Călători a anunțat pe ce rută vor circula cele patru noi trenuri modernizate cu bani din PNRR

HotNews acum o ora
CFR Călători anunță că, începând din zilele de 3 și 4 iunie, vor circula pe ruta Brașov – București Nord – Constanța patru noi trenuri modernizate prin PNRR. Din 16 aprilie circulă primul astfel de tren modern, format din locomotivă + patru vagoane.

Nicușor Dan va vorbi marți cu o șefă din Comisia Europeană despre PNRR: „Bineînţeles, noi am promis multe şi nu am făcut nimic. Dar acum este o nouă administraţie”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că va avea o discuţie telefonică, marţi, cu directorul general al SG RECOVER – Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer, transmite Agerpres. „

Poșta Română Primele terminale Bitcoin ajung în oficiile poștale!

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională ,,Poșta Română” anunță lansarea unui proiect pilot inovator, în parteneriat cu BTR Exchange (Bitcoin România) – principala platformă de schimb de criptomonede din țară. În cadrul acestui parteneriat, sunt instalate primele termina

Ministrul Energiei: O cotă redusă de TVA la energie poate fi o soluţie, dacă vrem să aibă românii facturi mai mici

G4Media acum 2 ore
Ministerul Energiei şi-a propus să vină cu măsuri de reducere a anumitor costuri pentru scăderea facturilor la energie şi una dintre soluţii poate fi o cotă mai mică de TVA, însă decizia va fi a Guvernului şi a Ministerului de Finanţe, a declarat, m

Constantin Gâlcă, noul antrenor al Rapidului

G4Media acum 20 minute
Rapid București a anunțat, în cursul zilei de marți, că noul tehnician al echipei din Giulești este Constantin Gâlcă. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Contractul semnat de Gâlcă cu formația bucureșteană e

Cod galben privind viituri rapide şi posibile inundaţii locale, în zece judeţe

News.ro acum 4 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind viituri rapide şi posibile inundaţii locale, valabilă până miercuri la prânz, în judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov. Potrivi

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/30°
mie.

20°/31°
joi

19°/32°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

30°
mar.

17°/31°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
vin.

18°/29°
Constanta
acum

29°
mar.

16°/30°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

18°/21°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

15°/30°
mie.

15°/26°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/30°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°