Regizorul Cristian Mungiu scrie pentru „Adevărul“ amintiri de la filmările „Amintirilor din Epoca de Aur 2 - Dragoste în timpul liber“. Durează cel puţin doi ani până să termini un film care se vede în 90 de minute. Ca să facem „Amintiri din Epoca de Aur“ (1 şi 2) a durat mai bine de trei ani. Acţiunea filmului fiind plasată în anii ’80, ne doream să putem folosi nişte muzică din perioada aia. Aveam în film o secvenţă cu un bairam, cum îi ziceam pe vremea liceului - cu glob cu oglinzi care se învârtea, magnetofon Kashtan şi tot tacâmul.

Ne trebuia muzică. Am încercat să ne amintim ce muzică ascultam pe vremea aia: Pink Floyd nu era de bairam, de Scorpions am realizat că nu ne puteam atinge că ar fi fost prea scump, am zis să încercăm să luăm drepturi pe ceva mai de pe lângă noi, gen Sandra, CC Catch, Modern Talking sau aşa ceva. Mai cu seamă că circula legenda că întotdeauna, la trupe de felul ăsta, cineva din ele e român.

Am trimis o grămadă de adrese, hârtii, emailuri - pauză: niciun răspuns. Unele trupe se destrămaseră, la altele nu era clar cine are drepturile, timpul trecea. În cele din urmă, ne-am dat seama că în ritmul ăsta o să ne prindă mixajul filmului fără muzică.

Mi-am amintit ca prin farmec că, prin ‘87-‘88, intrase într-o zi în redacţia „Opiniei studenţeşti“ un student superpasionat de Al Bano şi care pretindea că-l cunoaşte. Pe vremea aia am râs, dar ani mai târziu cei doi chiar s-au împrietenit, s-au vizitat, iar fostul meu coleg de ziar ajunsese să-l reprezinte pe cântăreţ în România.

Am scotocit după numărul de telefon şi l-am sunat.

I-am explicat ce şi cum. Nicio problemă - mi-a zis. Al Bano e azi la Moscova, dar luni îl sun şi rezolvăm. Luni m-a sunat înapoi: zice - fiind vorba de tine, e de acord, însă şi-ar dori şi să joace în film. În fine, până la urmă ne-am lămurit că filmul era f