* în primele 9 luni ale anului, pe raza judeţului s-au înregistrat 140 de accidente rutiere grave, soldate cu 118 răniţi grav şi 45 de persoane decedate * la acestea se adaugă alte 10 accidente produse de la începutul lunii octombrie, cel mai grav fiind cel din week-end-ul trecut, în urma căruia cinci tineri şi-au pierdut viaţa * urmare acestei tragedii, judeţul nostru a urcat trei locuri în clasamentul pe ţară în ceea ce priveşte persoanele decedate în accidente
Peste 40 de persoane şi-au pierdut viaţa şi aproape 120 au ajuns la spital în stare gravă în urma tragediilor rutiere produse pe şoselele din judeţ şi municipiu, în primele 9 luni ale acestui an. Astfel, lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila au efectuat cercetarea la faţa locului în 140 de accidente rutiere grave, soldate cu 118 răniţi grav şi 45 de persoane care nu au supravieţuit. În plus, potrivit situaţiei operative la zi, de la începutul lunii octombrie s-au mai înregistrat alte 10 accidente rutiere grave, soldate cu 9 persoane decedate şi 12 rănite grav. Cel mai grav accident a fost cel produs în noaptea de 17 spre 18 octombrie, în afara localităţii Valea Cânepii, în urma căruia cinci tineri şi-au pierdut viaţa. Urmare acestei tragedii, judeţul nostru a urcat trei locuri în clasament în ceea ce priveşte persoanele decedate în accidente rutiere, ocupând în prezent locul 20 pe ţară, după ce luna trecută s-a situat pe locul 23. Reamintim că anul trecut, Brăila a ocupat primul loc pe ţară la accidente rutiere mortale, luna august fiind cea care ne-a aruncat în fruntea clasamentului.
Din totalul accidentelor produse în primele 9 luni ale acestui an, cele mai multe, respectiv 88, au avut loc în judeţ, în urma acestora înregistrându-se 70 de accidentaţi grav şi 36 de morţi. Pe raza municipiului s-au produs 52 de accidente grave, soldate cu 48 de persoane rănite grav şi 9 de