Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patronatele nu accepta compromisuri si cer cu insistenta inghetarea salariului minim pe economie

Publicat in HotNews, miercuri 21 octombrie 2009 ·

Sindicatele si patronatele nu reusesc sa ajunga la o intelegere in privinta salariului minim pe economie. Dupa cateva saptamani de negociere, nu a fost stabilit care va fi nivelul salariului minim incepand cu ianuarie 2010. Sindicatele cer ca acesta sa creasca la 705 lei de la 600 cat este in prezent, iar pentru cei cu angajati cu studii superioare solicita 1.420 lei. In schimb, patronatele vor ca salariul minim sa fie inghetat timp de 6 luni in 2010. Ministerul Muncii incearca un compromis, insa nici acesta nu este pe placul patronatelor.

Ministerul Muncii a propus ca pentru angajatii cu studii superioare, coeficientul minim sa scada la 1,75 fata de 2 cat este in prezent stabilit in contractul colectiv de munca la nivel national. Astfel, salariul minim pe economie ar urma sa fie atat cat cer sindicatele, adica 705 lei, iar cel pentru angajatii cu studii superioare sa creasca la 1.234 lei, si nu la 1.420 lei. Nici cu aceasta propunere nu sunt de acord patronatele. Acestea se mentin tari pe pozitie si cer cu insistenta inghetarea salariului minim, atat pentru angajatii necalificati, cat si pentru cei cu studii superioare.

"Nu suntem de acord cu aceasta propunere pentru ca nu se sustine din punct de vedere al productivitatii. Aceasta masura ar insemna un factor de adancire a crizei economice din Romania", a declarat pentru HotNews.ro Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

In acest moment, salariul minim pentru angajatii cu studii superioare este de 1.200 lei. Discutiile pe tema salariului minim continua. Actualul Guvern are posibilitatea de a emite o Hotarare privind cresterea salariului incepand cu 1 ianuarie 2010. Sindicatele si patronatele nu reusesc sa ajunga la o intelegere in privinta salariului minim pe economie. Dupa cateva saptamani de negociere, nu a fost stabilit care va fi n

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Timiş: O femeie a murit, iar alte patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, după un accident în care au fost implicate două autoturisme

News.ro acum 21 minute
O femeie şi-a pierdut viaţa, iar alte patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite în urma unui accident rutier produs sâmbătă seara, în care au fost implicate două maşini. Accidentul a avut loc în localitatea Otveşti din judeţul Timiş.

Turcia anunță că a descoperit un nou zăcământ de gaz în Marea Neagră

HotNews acum 3 ore
O navă de explorare turcă a descoperit un nou zăcământ de gaz natural în apele Mării Negre, cu rezerve estimate la 75 de miliarde de metri cubi, a anunțat sâmbătă președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, transmite EFE, conform Agerpres. „Am desco

Mircea Cărtărescu a distribuit maneaua dedicată lui Nicușor Dan. Dani Mocanu: „Mințile strălucite gândesc la fel”

Adevarul acum 2 ore
După ce scriitorul Mircea Cărtărescu i-a distribuit piesa dedicată lui Nicușor Dan, manelistul Dani Mocanu a declarat că „mințile strălucite gândesc la fel”.

SuperLiga: Campioana FCSB a câştigat ultimul meci de acasă din acest sezon

HotNews acum o ora
Formaţia FCSB, campioana din Superligă, a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Universitatea Craiova, în etapa a noua, penultima a play-off-ului, scrie News.ro. A fost ultimul meci de pe teren propriu pentru campioni în

Fotografia oficială a papei Leon al XIV-lea: cu semnătura sa în latină și cruce relicvar

HotNews acum 4 ore
Papa Leon al XIV-lea apare purtând o cruce relicvar a unor sfinți augustineni, cu numele și semnătura sa în latină în fotografia oficială pe care Vaticanul a distribuit-o vineri, transmite sâmbătă EFE, preluată de Agerpres.. În imaginea care îl prez

Crystal Palace a cucerit primul său trofeu major după ce a învins-o pe Manchester City în finala Cupei Angliei

Mediafax acum 2 ore
Într-o finală de FA Cup istorică disputată pe sâmbătă pe stadionul Wembley, Crystal Palace a învins-o pe Manchester City cu scorul de 1-0, câștigând astfel primul trofeu major din istoria de 119 ani a clubului. Golul victoriei a fost marcat în minut

După ce și-a închis conturile de TikTok și Facebook, George Simion a trecut pe X, unde reia acuzațiile de fraudă la vot

HotNews acum 3 ore
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a revenit sâmbătă cu un mesaj video în limba engleză pe platforma X, după ce a anunțat că și-a închis conturile de la TikTok și Facebook invocând „ziua tăcerii”. Mesajul a fost înregistrat în

Două elicoptere s-au ciocnit în aer, în Finlanda: „Unul a căzut ca o piatră”

Libertatea acum 55 minute
Două elicoptere care transportau cinci persoane s-au ciocnit în aer, sâmbătă, în Finlanda, şi s-au prăbuşit. Nu există supravieţuitori, relatează presa internaţională, preluată de News.ro.

Bendeac, despre susţinătorii lui Simion: Trebuie decăzuţi din drepturile parentale

BusinessMagazin acum 3 ore
Mihai Bendeac a făcut mai multe postări la adresa românilor care îl susţin pe George Simion. Actorul consideră că părinţii care nu au bani să îşi hrănească copiii corespunzător ar trebui decăzuţi din drepturile parentale, pe lângă nemulţumirea cu ca

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2: Nereguli și incidente raportate în procesul electoral din diaspora, de observatori și cetățeni români

HotNews acum 7 ore
Românii din diaspora votează deja de vineri în cele 965 de secții organizate în străinătate, iar campania s-a încheiat sâmbătă, la ora 7:00. Aproape 500.000 de alegători și-au exprimat opțiunea electorală. „Sâmbătă, până la ora 13:00, Coaliția Vot C

Vremea

București
acum

10°
dum.

7°/22°
lun.

11°/23°
mar.

9°/22°
mie.

11°/24°
Iasi
acum

dum.

6°/19°
lun.

8°/20°
mar.

8°/15°
mie.

8°/22°
Constanta
acum

10°
dum.

9°/21°
lun.

12°/22°
mar.

9°/19°
mie.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/18°
lun.

6°/13°
mar.

5°/15°
mie.

6°/19°
Timisoara
acum

dum.

8°/18°
lun.

10°/17°
mar.

8°/19°
mie.

10°/18°