Doi botoşăneni din Pomârla s-au dat în petec în Capitală. Ei au spart o casă de amanet şi au fost prinşi de poliţişti într-un timp record. Ionuţ Sârmă de 22 de ani şi vărul lui, Bogdan Dragotă de 23 de ani, ambii din comuna Pomârla, aveau feţele acoperite cu cagule, când au intrat în casa de amanet de pe Şoseaua Olteniţei, şi au lovit-o pe casieră după care au plecat în fugă cu două sacoşe cu bijuterii. Fiindcă casiera a reuşit să apese butonul de panică, în circa un minut poliţiştii au ajuns la faţa locului. „În urma măsurilor dispuse, suspecţii au fost prinşi în scurt timp. Unul dintre ei s-a ascuns în scara unui bloc, aflat la două străzi de casa de amanet, iar celălalt a fost prins în troleibuzul 76, care a fost blocat în trafic”, a declarat comisarul şef Christian Ciocan, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei Capitalei. Potrivit s-a recuperate doar o plasă cu bijuterii fiindcă în timpul urmăririi, unul dintre tâlhari a pierdut sacoşa sa. Reţinuţi sub acuzaţia de tâlhărie, cei doi pomârleni au fost conduşi la Secţia 15 din Bucureşti, pentru continuarea cercetărilor.
Autori: R.H.
Doi botoşăneni din Pomârla s-au dat în petec în Capitală. Ei au spart o casă de amanet şi au fost prinşi de poliţişti într-un timp record. Ionuţ Sârmă de 22 de ani şi vărul lui, Bogdan Dragotă de 23 de ani, ambii din comuna Pomârla, aveau feţele acoperite cu cagule, când au intrat în casa de amanet de pe Şoseaua Olteniţei, şi au lovit-o pe casieră după care au plecat în fugă cu două sacoşe cu bijuterii. Fiindcă casiera a reuşit să apese butonul de panică, în circa un minut poliţiştii au ajuns la faţa locului. „În urma măsurilor dispuse, suspecţii au fost prinşi în scurt timp. Unul dintre ei s-a ascuns în scara unui bloc, aflat la două străzi de casa de amanet, iar celălalt a fost prins în troleibuzul 76, care a fost blocat în trafic”, a declarat c