Potrivit unui director al companiei Dell vânzările de computere e posibil să crească la mijlocul lui 2010. Afirmaţia are la baza cererea marilor companii pentru computere personale, datorată lansării sistemului de operare Windows 7. Dell este al treilea mare producător mondial de PC-uri. Prezentarea oficială a Windows 7 în România va avea loc în această seară, la Cluj-Napoca, şi va fi făcută de directorul de marketing Microsoft Romania, Dan Bulucea, cu ocazia lansării primului showroom E-Mag din Cluj-Napoca. De asemenea, va fi oficializat şi parteneriatul dintre E-Mag, cel mai mare magazin online din domeniul IT&C din România, şi Microsoft, privind susţinerea produselor cu sisteme de operare originale şi susţinerea luptei împotriva pirateriei.
"Windows 7 este cea mai bună lansare de produs pe care Microsoft a avut-o în ultima vreme" , a precizat preşedintele Dell, Stephen Schuckenbrock, pentru marile companii. "Dacă ţinem cont de faptul că Vista a fost un eşec, Windows 7 are capacitatea de a deveni un upgrade de succes" , a adăugat Schuckenbrock.
Microsoft care este cel mai mare producător mondial de software, va lansa o nouă versiune a popularului sistem de operare Windows, sperând că Windows 7 va stimula companiile să-şi înlocuiască computerele mai vechi cu versiuni noi de Windows.
Conform unui sondaj realizat in urmă cu câteva luni, companiile nu sunt atât de încrezătoare în noul sistem de operare. Cea mai mare temere a lor e legată de compatibiliatea noului sistem de operare cu software-ul şi computerele deja achiziţionate, relatează Agerpres.