În acest an a luat premiul I la olimpiada naţională de limba rusă. Visul ei este să studieze la o universitate din Moscova. Este pasionată de muzică şi fotografie. Pasiunea ei pentru limba rusă e explicabilă: Alexandra e lipoveancă. Copilăria şi-a petrecut-o la Sarichioi, un sat din judeţul Tulcea, situat pe malul lacului Razim. E o adolescentă frumoasă, veselă şi foarte prietenoasă. „Mă ataşez repede de oameni, îmi fac prieteni în scurt timp. În schimb, sunt foarte încăpăţânată“, se caracterizează Alexandra.
De la Sarichioi, la Constanţa
Când era mică, îşi dorea să devină medic, fascinată fiind de oamenii în halat alb care iau durerea cu mâna. „Mama mea a avut diverse probleme de sănătate, iar eu, copil fiind, îmi doream foarte mult s-o ajut, s-o vindec“, mărturiseşte Alexandra. Nu a renunţat definitiv la această idee, însă, în timp, interesele ei s-au schimbat.
În clasa a II-a a început să studieze limba rusă, iar după ani de studiu intensiv, în clasa a VII-a a participat pentru prima oară la olimpiada naţională şi a obţinut premiul al III-lea. Un an mai târziu a reuşit să se claseze pe locul secund. Anul trecut a fost admisă la cel mai bine cotat liceu din Constanţa: Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, clasa de Matematică - Informatică intensiv. „Am optat pentru un liceu din Constanţa, pentru că mi se pare că este un oraş cu oportunităţi“, spune Alexandra. A început să studieze limba rusă şi la Constanţa, iar în clasa a IX-a a obţinut premiul I la olimpiada naţională.
Visul ei este să studieze aprofundat limba lui Dostoievski, să urmeze o facultate în domeniu, dar nu în România, ci la Moscova. În fiecare săptămână, sâmbăta participă la orele de limba rusă de la Şcoala nr. 12 B.P. Haşdeu, din Constanţa, cu profesorul Natalia Vîlcovan. Citeşte cărţi în limba rusă, ascultă muzică rusească - atât uşoară, cât şi t