Printre ideologiile organizaţiei se numără şi suspiciunile asupra presiunilor pe care le aduc marile organizaţii ale lumii asupra omenirii, pe care „Tăria sângelui” doreşte să o salveze Citeşte şi:
Timişoara: Secta „Tăria sângelui” l-a înlocuit pe Dumnezeu
„Tăria sângelui îşi propune eliberarea de sub jugul robiei sioniste, robiei religioase şi economice a FMI, iar pentru a deveni membru al Tăriei sângelui nu trebuie să plăteşti nimic”, a spus Octavian Lungu, cel care a fondat acum un an organizaţia. Astfel, pe lângă faptul că nu cred în Dumnezeu, ci într-o energie pozitivă creatoare, membrii sunt convinşi că recesiunea actuală este una provocată.
„Desigur, criza a fost implementată intenţionat de marile companii pentru a obliga toţi oamenii să accepte cipul 666, ceea ce nu este bine”, a mai spus Octavian Lungu.
Întreaga luptă pentru apărarea omenirii se face prin meditaţie, la întâlnirile membrilor. Acestea se organizează în Brăila, Iaşi, Sibiu sau Timişoara. „Noi atragem energiile pozitive printr-un exerciţiu de meditaţie, e ca şi cum s-ar face o rugăciune cu vocea minţii”, a descris Octavian atmosfera de la întâlnirile membrilor.
Recrutările se fac mai mult online, majoritatea site-urilor dedicate publicităţii gratuite fiind invadate de afişul care descrie ideologia organizaţiei. „Poate să intre în organizaţie oricine, nu contează ce statut social are”, a punctat Octavian. De asemena, liderul poate fi contactat atât pe messenger, cât şi pe mail sau telefonic.
Află mâine dimineaţă ce părere are Mitropolia Banatului despre această comunitate pe timisoara.adevarul.ro