Un alt microbuz a scris tragedie, de data aceasta în judeţul Braşov, pe DN13, la Rupea. Şoferul a adormit la volan şi s-a înfipt într-un tir parcat regulamentar. Cinci persoane au murit şi doi oameni sunt la un pas de moarte. Microbuzul transporta funcţionari publici din Bistriţa Năsăud
Un microbuz cu funcţionari publici din Bistriţa Năsăud a intrat într-un TIR parcat pe marginea drumului. Accidentul s-a petrecut pe Drumul Naţional 13, în dreptul gării din Rupea, în jurul orelor 7.30. Din primele cercetări, şoferul a cedat oboselii adormind la volan. „Nu există urme de frânare. Singura explicaţie posibilă este aceea că şoferul a adormit la volan”, a declarat Claudiu Tămârjan, şeful Poliţiei Rutiere Braşov. Conducătorul auto plecase luni după-amiază la Bucureşti, după şase persoane participante la un concurs. Le-a preluat şi s-a întors spre Bistriţa fără a se odihni. Vehiculul a ieşit de pe carosabil şi s-a înfipt într-un tir parcat la marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic, încât caroseria a fost practic „făcută afiş”, turtită şi adusă la nivelul saşiului. Bubuitura s-a auzit până în sat, oamenii temându-se că a sărit în aer benzinăria. „Am auzit o bubuitură şi am văzut microbuzul în spatele TIR-ului. Ieşeau aburi şi am crezut că a explodat ceva. Imediat am sunat la Rupea şi au venit medicii”, ne-a spus un martor.
Trei pe loc, doi pe drum
În microbuz se aflau un consilier local, un fost primar, doi angajaţi ai APIA, doi de la instituţii din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - majoritatea membri PD-L, şi o poliţistă din Bistriţa Năsăud. Şoferul microbuzului, Ciprian Ilieş, şi două dintre femei - poliţista Ana-Maria Cherecheş, de 24 de ani, respectiv Liliana Găzdac, de 39 de ani - au decedat pe loc, din cauza impactului. Restul echipajului - patru bărbaţi, au rămas prinşi în caroseria mutilată. Echi