Cei care evitau vinul rosu, consumand doar alb, din dorinta de a-si proteja smaltul dintilor, au ales, in realitate, cel mai nepotrivit vin, spun cercetatorii.
Potrivit unei echipe de la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz, Germania, soiurile de vin alb precum Chardonnay sau Pinot distrug smaltul dintilor mai repede decat o fac vinurile rosii, precum Merlotul, relateaza Daily Mail.
In cadrul experimentelor derulate, au fost cercetate efectele pe care vinurile din Germania, Franta, Italia si Spania le au asupra dintilor apartinand unor persoane de ambele sexe, cu varste cuprinse intre 40 si 65 de ani.
Dintii acestora au fost scufundati in bautura timp de 24 de ore si analizate efectele. S-a observat astfel ca cei mai afectati erau dintii scufundati in vin alb, dupa cum se mentioneaza in raportul aparut in jurnalul Nutrition Research.
Dupa cum a conchis coautorul studiului, dr Brita Willershausen, cei care consuma frecvent vin alb se expun unui risc mai mare in ceea ce priveste sanatatea danturii.
Studiile anterioare au aratat ca si bauturile care contin lamaie, portocala si grepfrut pot eroda smaltul dintilor.
Expertii sunt nevoiti sa recunoasca ca traditia frantuzeasca, de a consuma, la desert, branza si vin este cat se poate de benefica, deoarece calciul anuleaza o parte din efectul pe care vinul il are asupra smaltului.
Cei care evitau vinul rosu, consumand doar alb, din dorinta de a-si proteja smaltul dintilor, au ales, in realitate, cel mai nepotrivit vin, spun cercetatorii.
Potrivit unei echipe de la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz, Germania, soiurile de vin alb precum Chardonnay sau Pinot distrug smaltul dintilor mai repede decat o fac vinurile rosii, precum Merlotul, relateaza Daily Mail.
In cadrul experimentelor derulate, au fost