Un avion de tip cargou s-a prăbuşit miercuri pe aeroportul din Charjah, Emiratele Arabe Unite, au anunţat surse din aviaţie, relatează AFP.
UPDATE 16.30Şase membri ai echipajului unui avion-cargo sudanez au murit miercuri după prăbuşirea aparatului în apropierea aeroportului din Charjah, în Emiratele Arabe Unite, anunţă directorul general pentru Aviaţia Civilă, citat de AFP.
"Un avion de tip cargou s-a prăbuşit pe aeroportul din Charjah", a spus o sursă, precizând că a fost decretată starea de urgenţă pe aeroport.
O altă sursă a confirmat, adăugând că este vorba despre un avion iranian. "Aeroportul a fost închis traficului aerian".
Deocamdată nu există informaţii despre eventuale victime.
ORA 15.45 "Un avion-cargo sudanez s-a prăbuşit la aproximativ trei kilometri de aeroportul din Charjah (nord), la puţin timp după decolare; niciunul dintre cei şase membri ai echipajului nu a supravieţuit. Este vorba de un avion de tip Boeing 707", precizează şeicul Khaled Al-Qassimi.
"Aeroportul a fost închis după prăbuşirea avionului" într-o zonă deşertică, precizează o sursă oficială.
La 10 februarie 2004, 43 de persoane au murit după prăbuşirea unui avion al companiei iraniene Kish Air pe aeroportul din Charjah.