Zilele trecute, am rememorat, împreună cu persoane care aveau mai multă experienţă de viaţă decât mine, vremurile în care românii stăteau la coadă, ore în şir, îndărătul câte unei grămezi de pui congelaţi, sfrijiţi, sperând să apuce vreunul. Sursa: Zoltan Lorencz

Ne-am amintit de covoarele persane „de Alba-Iulia”, cumpărate pe tabel, de aşa-zisul program TV, de pantalonii duşi la croitor direct din magazin. Mai ştiţi afişul acela: „Marfa vândută nu se schimbă”? Dar anii de aştptare pentru a avea un telefon în casă, vi-l amintiţi?

Mulţi au uitat, alţii s-au obiş nuit cu acele realităţi încât subconştientul li se raportează la ele şi în libertate. Tresar când întâlnesc un om în uniformă ori se fâstâcesc la ghişee.

În urmă cu un an, s-a întâmplat să aud cunoscuţi plângându-se de cu tare servicii sau cutare magazine. Ştiau că au dreptate, că li se cuvenea să primească exact ceea ce cumpărareseră, dar, confruntaţi cu ne sim ţi rea vreunui vânzător ori patron, le rămânea doar perplexitatea. Ideea unei pagini a consumatorului a venit, deci, firesc.

Ziarele din România nu aveau aşa ceva. A fost suficientă o discuţie de cinci minute cu redactorul-şef pentru ca pagina să-şi afle locul în ziar, miercurea. (Iar de acum înainte, zi de zi, şi pe evz.ro.) Timp de un an, am primit sute de mesaje cu pro bleme şocante ori de o banalitate incredibilă, la care ne adaptasem cu toţii. Numeroşi oameni au venit la noi ca la „ul tima spe ranţă”. Aflând că şi alţii au probleme ase mănătoare, mulţi au îndrăznit să ceară tra tament civilizat.

Am verificat, cu acest prilej, cât de pu ter nic e un ziar. Situaţii ce păreau blocate pe vecie s-au deblocat ca prin farmec atunci când un reporter EVZ a pus o întrebare. Numeroşi patroni, manageri sau directori au încercat, în fel şi chip, să împiedice apariţia unor articole. De la ameninţă