Ştefania Cobzaru (59 de ani), fost profesor de istorie din Botoşani, îşi va pune mâine în bibliotecă cea de-a 50-a carte din colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în
Ştefania Cobzaru (59 de ani), fost profesor de istorie din Botoşani, îşi va pune mâine în bibliotecă cea de-a 50-a carte din colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“.
A avut zile când s-a împrumutat de bani ca să-şi cumpere cărţi din colecţie. Când a aflat de iniţiativa Adevărul Holding, Ştefania Cobzaru, care a fost profesoară de istorie la Şcoala din Unţeni timp de 38 de ani, s-a decis să pregătească moştenirea perfectă pentru doi dintre nepoţii ei, Sebastian Pavel (4 ani) şi Andrei Rareş (2 ani).
„Colecţia este moştenirea perfectă pentru nepoţi“,ne-a spus femeia. Chiar dacă cea mai mare parte a pensiei pe care o are se duce pe medicamentele soţului şi cheltuielile de întreţinere, femeia pune câte 100 de lei deoparte în fiecare lună pentru volumele editate de Adevărul Holding.
A dat comandă de rafturi noi
„Preţul e mult mai rezonabil decât cel din librării şi acest lucru m-a atras. M-a atras şi design-ul extraordinar de frumos. Îmi place să citesc foarte mult şi soţului meu la fel“, a mai declarat botoşăneanca. Mai mult, Ştefania Cobzaru a dat deja comandă de rafturi noi ca să aibă loc pentru următoarele 50 de volume din colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“.