Şeful guvernului italian, Silvio Berlusconi, merge, astăzi, în Rusia, într-o vizită privată pentru a se întâlni cu premierul rus Vladimir Putin, ceea ce a indignat opoziţia italiană, care critică misterul ce înconjoară această vizită, relatează AFP.
"În ce altă ţară a lumii pleacă premierul într-o vizită secretă pentru a se întâlni cu liderul unuia dintre principalele state ale planetei?", se întreabă Francesco Rutelli, unul dintre liderii Partidului Democrat, făcând aluzie la faptul că vizita lui Berlusconi nu a fost anunţată oficial.
Massimo D'Alema, un fost premier, a comentat că Berlusconi are o relaţie specială cu Putin şi cu controversatul lider libian Muammar Gaddafi. „Nu am nimic împotrivă, dar o ţară ca Italia ar trebui să aibă legături privilegiate şi cu alte state", a spus, ironic, Massimo
Citând publicaţia „La Repubblica”, AFP notează că Berlusconi va sosi în Rusia "cu vinuri fine" pe care i le va oferi prietenului său Putin, pe care l-a primit deja în reşedinţa sa privată din Sardinia.
CITIŢI ŞI:
Berlusconi irită opinia publică italiană