In mod natural, copilaria mea la Cluj a fost permanent punctata in societatea intelectual-cosmopolita in care am crescut, de exclusivitatea folosirii lui “Serus”, varianta usor modificata intru simplificare a academicului “Servus”. Majoritatea covarsitoare a prietenilor mei erau (si sunt) romani, iar cu totii credeau ca “Serus” e un salut de sorginte ungureasca, mai ales ca il mai auzeau – si chiar foloseau, in mod gresit ca “Serustok”, un soi de plural fortat al unui salut ce vine din latina.
Cu toate astea aproape nimic nu a reusit sa tulbure hegemonia lui “Serus”, daca nu luam in considerare aparitia sprintara si cosmopolita a italianului “Ciao”, sosit deodata cu filmele lui Mastroiani si Sofia Loren. Nu tu “Buna ziua”, nu tu “La revedere”, ambele prea oficiale si seci intr-o copilarie calda de Cluj intelectual al anilor ‘70.
Chit ca educatia primita in familia mea de minoritari a fost si a ramas eminamente si natural cosmopolita – chiar si vis a vis de locuitorii celorlalte provincii istorice romanesti, existau bineinteles curente – nu foarte virulente ca deh, societate intelectuala – anti sudisti, mitici sau moldoveni, justificate cumva din postura de transilvanean civilizat de proximitatea unor popoare mai harnice si/sau mai disciplinate.
Se intorcea lumea dupa o vacanta in sud, de la mare sau Bucureşti, apoi zile-n sir se radea pe tema accentului caraghios intalnit acolo sau a existentei unor regionalisme pentru noi ciudate, care ne facea pe noi, copii transilvaneni, sa ne stricam de ras.
Nu trebuie sa atrag nimanui atentia ca acestea erau automat si hotarat excluse din dictionarul nostru in formare (copii fiind).Insa anii au trecut, s-a format omul nou – marea opera a Carmaciului, prin care s-au rupt radacini, s-au pierdut traditii si repere, basca zeci de mii de oameni de valoare au emigrat, ducand cu ei conceptele dragi unei copil
