Literatura nu-i subiect, nici politologie, nici document sociologic. Ea fundamentează dimensiuni umane în care ne regăsim într-o altă realitate, care are doar aparenţele realităţii. Iată ce crede prozatorul Constantin Stan despre romanul "Moromeţii".

Jurnalul Naţional: Când aţi făcut cunoştinţă cu lumea Moromeţilor şi ce aţi descoperit nou cu fiecare nivel al lecturii, prin timp?

Constantin Stan: Sunt întâmplări probabil înscrise în destin, pentru că altfel nu le găseşti o explicaţie raţională. Eram în clasa a IV-a când am întins mâna, în biblioteca şcolii, după o carte cam groasă şi cam urâţică, în culorile ei galben cu negru, pe care am văzut că scria "Moromeţii". Am citit-o în două nopţi, cu lanterna, sub plapumă, neurmărind cuvinte: cele citite le vedeam, glasurile le auzeam distinct. Mai târziu, doar pe Dostoievski l-am mai citit în acelaşi fel, scufundat în lumea lui, dincolo de cuvinte. La vârsta aceea nu îmi trecea prin cap că voi urma filologia, nu visam să ajung scriitor şi nici măcar nu îmi imaginam că aveam să-l cunosc vreodată pe Marin Preda. Cred că nici nu credeam că există scriitori vii, adică oameni în carne şi oase, cu care să te poţi întâlni pe stradă, să-i vezi şi să-i auzi şi să încerci să ghiceşti pe feţele lor semne scriitoriceşti. Apoi, o bună parte din drumul meu spre şi în literatură a fost marcat de întâlniri cu Marin Preda: mi-am dat licenţa de absolvire a Filologiei cu o lucrare intitulată "Nivele de lectură în opera lui Marin Preda", am fost şi sunt prieten cu nepoţii lui - Sorin şi Marin -, dar şi cu fratele său Saie, l-am cunoscut şi am făcut un revelion la Mogoşoaia cu Marin Preda, am debutat cu romanul "Carapacea" la Cartea Românească, la care era director Marin Preda. La 16 mai 1980, fiul meu împlinea un an şi, înainte de a-i spune lui "la mulţi ani", a sunat telefonul care m-a anunţat că Marin Preda s-a