Serbia va deveni un centru regional şi, probabil, european de distribuţie a gazelor, prin construcţia conductei South Stream şi a unui depozit subteran de stocare, anunţă site-ul B92. Printre posibilii cumpărători: România, Franţa, Croaţia şi Austria. Concurentul lui Nabucco, South Stream ar urma să-i aducă Serbiei venituri anuale de 500 de milioane de euro.
Serbia va deveni un centru regional şi, probabil, european de distribuţie a gazelor, prin construcţia conductei South Stream şi a unui depozit subteran de stocare, anunţă site-ul B92. Printre posibilii cumpărători: România, Franţa, Croaţia şi Austria.
Serbia ar putea obţine prin proiectul South Stream venituri de aproape 500 de milioane de euro anual din tranzitul gazelor, anunţă directorul general al companiei de stat Srbijagas, Dusan Bajatovic.
Potrivit acestuia, gazoductul care va trece prin Serbia va avea o capacitate de până la 42 de miliarde de metri cubi pe an pentru început, urmând să fie majorată ulterior, având în vedere numărul mare de potenţiali cumpărători.
"Am analizat posibilităţile de stocare şi de construcţie a unui rezorvor suplimentar, de nivel strategic, iar South Stream va conferi Serbiei posibilitatea de a deţine rezerve de cinci-şapte miliarde de metri cubi, care vor transforma ţara într-un jucător regional, probabil european", a explicat Bajatovic.
Unitatea de stocare va permite Serbiei să stocheze gaze şi pentru alte ţări din regiune. Printre acestea, Bosnia-Herzegovina, Muntenegru, Macedonia, Bulgaria şi România.
Rusia şi Serbia au încheiat, marţi, un acord potrivit căruia Gazprom va deţine 51% din compania mixtă ruso-sârbă care va proiecta, construi şi opera tronsonul sârb al South Stream.
Proiectul South Stream, condus de Gazprom şi grupul italian ENI, va trece pe sub Marea Neagră, din Rusia până în Bulgaria. De aici vor porni două tronsoane, afl