Fondat ca secţiune a Internaţionalei a III-a, Partidul Comunist din Ro­mâ­nia a fost structurat după regulamentele acesteia. Iar după intrarea în legalitate a copiat structurile de con­du­cere ale PCUS, în cap cu Biroul Politic (BP) şi liderul suprem. Ceau­şes­cu a schimbat denumirea BP în Co­mitet Politic Executiv (CPEx). L-a do­mi­­nat despotic până la moarte vor­bind despre "democraţia de partid".

MATRIOŞKA RUSEASCĂ ŞI LEADERSHIP-UL COMUNIST

Una dintre particularităţile limbii de lemn în varianta comunistă este metafora "organismului". Universul, societatea, partidul sunt reprezentate şi tratate ca imense corpuri vii. "Or­ganele" dinăuntru funcţionează după prin­cipiile fiziologiei. Pot fi "să­nă­toase" sau "bolnave", chiar "descompuse" ori, şi mai rău, "putrede". Profilaxii, măsuri şi tratamente adecvate sunt stabilite de organul principal al partidului pentru (sub)organele sale.

O transpunere a meşteşugului de confecţionare a păpuşilor ruseşti a fost şi gnoza leninistă. Iar insight-ul ei, poarta spre promovare a activistului de partid.

Document programatic al acestui metabolism social era statutul partidului. Potrivit lui, Partidul Comunist era condus de congres. Delegaţii la congres erau mandataţi să decidă asupra ideologiei partidului, adop­tării şi modificării documentelor programatice şi alegerii comitetului central şi comisiei de revizie (control). Între congrese, partidul şi ţara în­trea­gă erau conduse de Comitetul Central (CC). CC îşi desemna, la rându-i, or­ganele executive. În România, până la Congresul al IX-lea al PCR (1965) acestea s-au numit Biroul Politic, Biroul Organizatoric şi Secretariatul partidului.

Ultima piesă a mecanismului era de fapt miezul lui ("organul vital") - Secretariatul, condus de liderul partidului (numit, la început, prim-se­cretar şi mai apoi secretar general).

@