Jucătorul Ştiinţei, împrumutat de Mititelu la Vaslui, vrea să rămână şi în retur printre moldoveni şi a anunţat că va fi suporterul galben-verzilor în confruntarea cu juveţii.
La începutul sezonului, după un scandal cu patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu, jucătorul Cosmin Gângioveanu a fost exilat la FC Vaslui. Surse apropiate acestuia susţin că Porumboiu ar fi avut o înţelegere cu Mititelu, iar jucătorul urma să fie cumpărat de fostul arbitru, dar totul a căzut pentru că mijlocaşul oltean s-a accidentat. Între timp, Gângioveanu şi-a revenit, iar Mititelu a anunţat că vrea să-l „repatrieze“ pe fotbalist, deşi nici acesta din urmă, nici tatăl său nu doresc despărţirea de FC Vaslui. Anunţul a fost făcut chiar ieri de Cosmin, care, mai mult, a spus că va ţine cu FC Vaslui sâmbătă. „Sper ca domnii Porumboiu şi Mititelu să se înţeleagă, pentru că eu vreau să rămân la Vaslui şi în retur. Joc pentru Vaslui. E normal să fiu suporterul lor sâmbătă, în meciul de la Craiova. Mă antrenez cot la cot cu echipa, sunt recuperat sută la sută. Nu cred însă că voi juca în Bănie. Sper să fiu totuşi în teren la meciul cu Mediaş în meciul din Cupă. Sunt dator domnului Porumboiu şi vreau să-i demonstrez că nu a făcut nimic gratuit pentru mine. Vreau să-l răsplătesc prin evoluţii bune“, a declarat Cosmin Gângioveanu pentru craiovamaxima.ro.
Reacţia patronului Ştiinţei, Adrian Mititelu, a venit imediat, acesta punându-l la colţ Gângioveanu. „Sunt dezamăgit de declaraţia lui Gângioveanu. E ultimul jucător al Universităţii care ar fi putut să declare aşa ceva. Să spui despre echipa care te-a format şi care te-a făcut cunoscut că îţi doreşti să piardă... fie şi într-un meci cu echipa unde eşti împrumutat. Totuşi, am speranţa că nu aşa gândeşte şi că în spatele acestor declaraţii este tatăl său, care din ce în ce mai mult îl influenţează negativ pe acesta. Sunt convins că, d