Liverpool merita să piardă, dar nu la alt sport decît fotbalul
Ei bine, prostia se întîmplă! Nu vorbesc aici de cine ştie ce arbitru lunatic sau multiplanetar, ci de chiar convergenţa perfect? a factorilor care desăvîrşesc o tîmpenie. Povestea a curs după cum urmează: Darren Bent, vîrful lui Sunderland, a şutat cu sete, mingea s-a dus spre centrul porţii bine apărate de Reina, portarul lui Liverpool, şi totul p?rea rezolvabil. Unghiul protejat de Reina era fortificat împotriva oricărui şut. Dar nu şi împotriva oricărei aberaţii geometrice. Ce a urmat? Mingea a plecat din piciorul lui Bent şi s-a dus pe traiectoria aşteptată de Reina (şi de toate regulile balistice în vigoare). După mai puţin de 10 metri de pace cu geometria, mingea a izbit ceva moale, şi-a schimbat traiectoria şi i-a lăsat lui Reina cel mult şansa unei luxaţii. 1-0 pentru Sunderland (scor final).
Şutul lui Bent a lovit o altă minge, o minge mare şi pîntecoas?, de plajă, rămasă în teren după ce vreun spectator a aruncat-o pe cîmpul de joc. Bent a şutat, iar mingea de plajă a transformat jocul de fotbal într-o glumă de ştrand.
Întrebarea nu e atît ce căuta mingea de plajă pe terenul de joc. Oricine e liber să arunce cu mingi de plajă atîta vreme cît obiectele în cauz? nu au colţuri şi nu ating greutatea unei cărămizi. Întrebarea e ce păzeau trei arbitri şi cu oficialul suplimentar patru? E drept, regulamentul interzice prezenţa simultană a două mingi în teren, fără să specifice că amîndouă trebuie să fie mingi de fotbal. De asemenea, regulamentul nu spune nimic despre cîte picioare trebuie s? aibă un fotbalist şi despre natura lor ultimă: organic sau lemn?
Livepool a jucat prost la Sunderland şi merita, categoric, să piardă. Dar nu la biliard cu obstacole şi nici din lipsa de imaginaţie a arbitrilor. Unde imaginaţia e, cel puţin în acest caz, cît se poate de asemănătoare cu bu