Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producţie-record

Publicat in Jurnalul, joi 22 octombrie 2009 ·

După terminarea campaniei de recoltare, Mulfatlar România anunţă o cantitate-record de vin: mai mare cu 37% faţă de anul anterior.

Producţia de vin a anului 2008 a fost de 22 de milioane litri de vin, iar anul acesta se vor produce 30 de milioane de litri din care 9 milioane vor fi de vin roşu, iar 21 de milioane de litri vor fi de vin alb. Podgoria se află în cel de-al doilea an, culegându-se roadele procesului de reîntinerire a viţei-de-vie început în urmă cu patru ani.

Fiesta Latina

La 13 octombrie, Casa Albă a găzduit "Fiesta Latina", un eveniment ce a combinat ingenios muzica şi gastronomia sud-americane. Maestrul bucătar Maricel Presilla a pregătit pentru invitaţi friptură de porc în stil cubanez, fasole braziliană, enchilada cu pui (o reţetă din Honduras), salată de varză şi un desert cu brânză, ciocolată şi sirop de hibiscus (reţete guatemaleze). Inedit este că o parte dintre ingrediente au fost culese direct din grădina de la Casa Albă, creată la iniţiativa Primei Doamne. "Nu m-am simţit deloc ca şi cum aş fi fost la o reşedinţă prezidenţială. M-am simţit ca într-o bucătărie fabuloasă", spunea maestrul bucătar Maricel Presilla.

Festival de toamnă

La 10 octombrie, la Brăila s-a deschis festivalul "Flori de toamnă" ajuns la cea de-a treia ediţie. Gândit ca o expoziţie florală, evenimentul a găzduit 20 de producători şi comercianţi de flori şi plante ornamentale din judeţ, care şi-au expus produsele în Grădina Mare din Brăila. Festivalul a fost "completat" cu bucate alese, vizitatorii putând degusta pastramă, must, vin sau ţuică fiartă, dar şi cu numeroase concerte de muzică populară, uşoară sau de fanfară. Un alt moment special a fost demonstraţia de artă culinară pregătită de bucătari instruiţi în cadrul şcolii Bella Italia.

Papricaş

16 bucătari din România, dar şi din Ungaria şi Serbia s-au înt

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum o ora
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

UPDATE: Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare, cu întârziere din cauza negocierilor pentru eliberarea ostaticilor

News.ro acum 23 minute
O încetare a focului mult aşteptată este în curs de desfăşurare în Gaza. Armistiţiul a fost amânat cu trei ore după ce Israelul a declarat că aşteaptă ca Hamas să predea o listă cu numele ostaticilor care urmează să fie eliberat, dar guvernul a prim

ÎNVESTIRE TRUMP. Ce se întâmplă în ziua revenirii lui Trump la Casa Albă?

News.ro acum 48 minute
Donald Trump va depune luni jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite, începându-şi al doilea mandat şi încununând una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii, relatează Reuters. Ziua învestirii este, prin tradi

Oficial Hamas confirmă trimiterea listei cu ostaticii ce urmează să fie eliberaţi

Mediafax acum o ora
Un oficial de rang înalt al grupării Hamas a confirmat că organizaţia a trimis Israelului lista cu numele celor trei ostatici care urmează să fie eliberaţi astăzi, potrivit unor surse din mass-media palestiniană. Un oficial israelian a declarat pent

Rusia spune că forţele sale au capturat două aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele ruse au preluat controlul asupra a două noi aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, continuând avansul avansul lor constant, transmite Reuters. Conform declaraţiei ministerului, forţele

Ion Țiriac, categoric în privința lui Dan Șucu: „Să nu lase mobila pentru fotbal că ajunge repede în faliment”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Miliardarul Ion Țiriac (85 de ani), fost jucător de tenis, a vorbit despre situația lui după ce patronul de la a investit și în Serie A și a preluat-o pe în ultimele zile din 2024. Țiriac a venit cu un sfat pentru Șucu, recunoscând că îi apreciază c

Bursa de la Bucureşti a pierdut peste 1,33 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

G4Media acum o ora
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut peste 1,33 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 49,7 milioane de lei în comparaţie cu săptămâna anterioară, transmite Agerpres. Potr

Soldat american arestat pentru legături cu atacurile cibernetice asupra AT&T şi Verizon

Mediafax acum 4 ore
Procurorii americani au confirmat legătura dintre arestarea lui Cameron John Wagenius, specialist în comunicaţii al armatei americane, şi atacurile cibernetice care au vizat companiile AT&T şi Verizon anul trecut. Wagenius, reţinut pe 20 decembrie î

UPDATE - Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Netanyahu anunţă că Hamas încă nu a prezentat lista ostaticilor ce urmează să fie eliberaţi / Atacuri israeliene în Gaza, la ora la care ar fi trebuit să intre în vigoare armistiţiul

News.ro acum o ora
Intrarea în vigoare a unui acord de încetare a focului între Israel şi Hamas, programată iniţial pentru duminică la 06:30 GMT (08.30), a fost amânată, deoarece Hamasul palestinian nu a prezentat încă lista ostaticilor care urmează să fie eliberaţi î

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Vremea

București
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°