De curînd, colegii de la Adevărul s-au apucat de o campanie de marketing care îşi doreşte (şi reuşeşte) să atragă atenţia: "V-aţi săturat de politică şi politicieni? Şi noi. De aceea, noi nu vă mai dăm politică, nu vom mai presta publicitate politică, vă vom oferi multe pagini de calitate, dar fără politică". Nu acestea sînt cuvintele, am redat doar mesajul. Îi înţeleg bine, le pricep dezgustul, simt şi dorinţa lor de a capta un public din ce în ce mai numeros care, asemeni lor, s-a depărtat de spectacolul zilnic oferit de politicieni arţăgoşi. Înţeleg, dar nu pot fi de acord. Mai precis, nu îmi permit să fiu de acord. Ar fi mult prea periculos.
Ca şi pe colegii de la Adevărul, asemeni multor români, mă irită argumentele primitive, nivelul scăzut la care se poartă aşa-zisele dezbateri, temele minore, agresivitatea, agramatismele, lipsa de documentare a colegilor de breaslă, răcnetul, urechismele, analiştii de orice, lipsa de simţ al umorului, lipsa celor şapte ani de-acasă, irelevanţa, bombăneala, vorbele în doi peri, glumiţele de autobază, şmechereala, sentinţele tip Bulă, provincialismul, pasiunea de a ne privi propriul buric, politica făcută pînă la kilometrul 36, nervii vărsaţi în văzul naţiei, ipocrizia, lipsa de calitate.
La fel de tare mă supără şi defăimarea colectivă a ceea ce, din motive de simplificare grosieră, s-a numit "clasa politică". Meseria m-a obligat să "cresc odată cu ţara", să îi cunosc pe mulţi dintre membrii numitei "clase politice", de prin ’90 încoace. Îi apreciez pe mulţi dintre ei. Există destui oameni cu bun-simţ, citiţi, sofisticaţi, educaţi, de bună calitate, cu picioarele pe pămînt. Cred că procentul de impostori între medici, avocaţi, arhitecţi, profesori sau ziarişti este similar cu cel din breasla politicienilor. Mai mult, "judecătorii", adică ai mei colegi de breaslă, nu sînt prea departe de invitaţii pe care îi ţi
