Conform statisticilor internaţionale, numărul persoanelor care nu pot avea copii pe cale naturală este în continuă creştere în ultimul deceniu. Cu toate că infertilitatea este recunoscută ca boală de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, iar Parlamentul European le solicită statelor membre să le garanteze cuplurilor accesul universal la tratament, în România, sute de familii se luptă cu prejudecăţile, cu indiferenţa şi cu lipsa de implicare a unui stat în care nu există nici legi care să reglementeze procedurile de reproducere umană asistată medical (RUAM), nici subvenţii pentru plata acestor procedee medicale, pe care foarte puţini şi le pot permite fără să facă eforturi uriaşe.

Nimeni nu se joacă de-a Dumnezeu

În majoritatea ţărilor europene există o legislaţie foarte clară privind RUAM, iar costurile acestor proceduri sînt incluse în programele de sănătate publică. În Franţa, de exemplu, în toate spitalele mari există departamente specializate, medici specialişti în RUAM şi embriologi. Toţi cei care plătesc asigurări de sănătate şi au probleme de fertilitate au dreptul la şase inseminări artificiale (IA) şi la patru fertilizări in vitro (FIV), costul acestor procedee fiind subvenţionat 100% din bugetul de stat. "În această ţară " îmi explică Raluca Bonzi, o tînără de 31 de ani care locuieşte şi face un doctorat în ştiinţe politice la Paris " nimeni nu se joacă de-a Dumnezeu: toate procedurile sînt strict reglementate, iar criteriile de bioetică sînt sacrosancte. Pentru că încercăm de ani buni să facem un copil, dar nu am reuşit, soţul meu şi cu mine am apelat la FIV. Aici am beneficiat de toate consultaţiile preliminare " deloc puţine la număr, de proceduri în sine şi de toate medicamentele în mod complet gratuit. Nici măcar testul de sarcină nu l-am plătit. Asta nu înseamnă, automat, reuşita şi, din păcate, eu sînt dovada."

Aberaţii legislative