Scrisoare pentru Dragoş.
Nu încetez să rîd numai cînd mă gîndesc la apocalipsa oricărei gîndiri vesele şi idealiste în România. Am o problemă deja cu un gen de gîndire soft-capitalist-românească în care primul lucru care eşti întrebat este faci profit, faci bani, cîte vizualizări, cum e managementul. Am avut parte la postarea cu Tabu de o astfel de interventie a lui Dragos Novac, inteligenta, dar si enervanta. O reiau aici pentru ca poate chiar a venit momentul sa incepem sa vorbim despre genul asta de ruptura in filozofia de munca si viata… Iata citatul:
Am citit cateva pareri despre TABU. Toate erau pareri de rau, ba de echipa, ba de produs, ba de brand si asa mai departe. Dar nu am vazut nici una, nici macar una, care sa atinga macar subiectul profitabilitatii.
Unde e managementul unui produs bun in toate bulletpointurile tale? Sau macar unde este indicat faptul ca veniturile trebuie sa fie cel putin egale cu cheltuielile – oare doar asta nu conteaza decat pentru economisti sau aia de la ASE?
Mai mult…
De ce crede toata lumea ca daca are un produs bun o sa si faca bani din el? Sau … de ce ar trebui sa fie egal intre calitatea produsului si faptul ca el “trebuie” sa fie profitabil din cauza ca e bun? Sau, din alt unghi, de ce, daca este asa cum spuneti voi toti ca este un produs bun, nu ii puneti un management care sa il faca profitabil?
Altfel, regretele sunt pentru cei de pe bara si chibiteaza sau cei care nu au putut sa faca mai mult decat un produs bun neprofitabil.
Bun, şi acum cîteva observaţii: da, cred ca sînt produse bune pentru unii dintre noi care vor merge intotdeauna in pierdere. Si nu e normal sa nu ne frecam capul sa vedem pe termen lung cum le facem sa existe. Si da, in mediul primitiv antreprenorial din Est vor disparea cu criza toate chestiile misto dupa logica ta lumea ar trebui sa fie plina de muzica nasp
