Toamna şi-a intrat de mult în drepturi, umplând pieţele cu fructe şi legume care mai de care mai mari, mai pline de culoare şi mai ales de gust. Chiar dacă e un anotimp al ploilor, toamna ne mai oferă din când în când şi zile frumoase, pline de lumina şi căldura soarelui.
Aşa au fost şi zilele de 10 şi 11 octombrie, când s-a desfăşurat cea de-a treia ediţie a Târgului Tradiţiilor - Obiceiuri de Toamnă, un eveniment organizat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Primăria Sectorului 4 şi Muzeul Ţăranului Român.
Desfăşurat într-un loc plin de culoare şi lumină, cum e Parcul Copiilor din Bucureşti, târgul a însemnat pentru vizitatori un moment prielnic de a se întâlni din nou cu tradiţiile şi creaţiile meşterilor populari. Au fost invitaţi peste 100 de artişti populari, fiecare din diferite zone ale ţării şi domenii de activitate. Vizitatorii nu s-au lăsat aşteptaţi şi au umplut spaţiul special amenajat pentru desfăşurarea târgului. Indiferent de vârstă sau condiţie socială, toţi cei care au ales să-şi petreacă zilele de sâmbătă şi duminică la acest târg au fost pe deplin mulţumiţi.
În lumea satului
Cei mai fericiţi au fost copiii, care nu mai pridideau cu întrebările despre un obiect sau altul, simţindu-se ca într-o poveste atunci când ajungeau în locul unde Ionela Lungu din Humuleşti era înconjurată de personaje din poveştile lui Creangă. Indiferent că era Moş Nechifor Coţcariul sau Tuşa Măriuţa, fata babei sau fata moşului, Dănilă Prepeleac sau Păcală, copiii ar fi vrut să ia totul acasă, să-şi creeze propria lume de basm. Cei mari au putut găsi costume populare tradiţionale, mobilă şi ţesături din pânză decorate manual cu motive tradiţionale româneşti. Obiectele realizate prin împletitură din pănuşă de porumb şi papură au fost la mare căutare, mai ales îngeraşii şi papucii, dar şi obie