Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Un ucrainean susţine că a fost bătut de poliţiştii de frontieră români – Revista presei

Publicat in Adevarul, joi 22 octombrie 2009 ·

Un cetăţean din Ucraina susţine că a fost bătut de poliţiştii de frontieră români din Sighet, iar maramureşul va primi bani din fonduri UE.

Scandal la graniţa romano-ucraineană. Un cetăţean ucrainean susţine că a fost bătut măr de poliţiştii de frontieră români. Până acum, însă, persoana agresată nu a depus nicio plângere la poliţie. Cetăţeanul ucrainean povesteşte că duminică noaptea se întorcea din România. Timpul trecea greu, aşa că omul l-a întrebat pe unul dintre poliţişti de ce trebuie să stea atât de mult la coadă. "Când i-am dat buletinul, m-a luat la 11 metri. Cine eşti tu? După care a venit celălalt. I-am zis că vreau să trec. M-a întrebat dacă am ceva, după care i-am dat buletinul şi apoi m-a chemat înăuntru. Şi apoi m-au luat la pumni. Dar nu m-au putut da jos, pentru că eu m-am tot ţinut de ei. Mi-au dat cu piciorul în burtă, apoi m-au prins de obraz. Când am întrebat de ce, cum eram aşezat pe scaun, au venit şi m-au prins de gură, sucindu-mi gâtul. Ei mi-au zis că mă împuşcă şi m-au înjurat tot timpul”, a declarat Vasile Fedie, internat într-un spital din Ucraina.

Infomm.ro

Maramureşul a primit 1,3 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE

Guvernul a repartizat ieri, 21 octombrie, suma de aproximativ 11 milioane de euro acordată României de către Comisia Europeana ca formă de rambursare a cheltuielilor pentru operaţiunile de urgenţă din perioada inundaţiilor produse în anul 2008, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. În acest sens, Executivul a aprobat o Hotărâre de Guvern, urmând ca banii să ajungă de la UE în maximum două luni. Suma de 11,7 milioane euro alocată prin Fondul de Solidaritate al UE a fost împărţită între cinci judeţe, cea mai mică dintre ele – 1,3 milioane de euro – revenind Maramureşului.

Emm.ro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 12 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi respinge ideea reluării primului tur: „Ar fi o încălcare foarte gravă a democrației”

Libertatea acum 4 ore
Elena Lasconi, candidata USR la funcția de președinte, a criticat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1, ideea unei posibile reluări a primului tur.

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 13 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Cristian Tudor Popescu, despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o catastrofă și mai mare decât procentajul lui Georgescu”

Libertatea acum 4 ore
„O batjocură stârnitoare”, așa a caracterizat Cristian Tudor Popescu o eventuală decizia a Curții Constituționale de a anula rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale.

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 28 noiembrie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 28 noiembrie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 1 decembrie 2024. La tragerile loto de duminică, 24 noiembrie 2024, Loteria Ro

Vicepreședintele CNA cere demisia ministrului Digitalizării: „A plecat la Dublin să discute alegerile fără să informeze autoritățile”

Libertatea acum 4 ore
Vicepreședintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, cere public demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, după ce acesta ar fi fost la filiala companiei chineze TikTok din Dublin, pentru a discuta despre pregătirea alegeril

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 10 ore
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

UPDATE - Şeful spionajului german crede că atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO

News.ro acum 4 ore
Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în considerare în cele din urmă invocarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianţei, a declarat miercuri şeful serviciulu

NASA a redescoperit „oraşul de sub gheaţă”, o fostă bază americană secretă din timpul Războiului Rece aflată sub gheţurile Groenlandei

News.ro acum 2 ore
Oamenii de ştiinţă de la NASA au redescoperit un „oraş” demult pierdut, îngropat sub 30 de metri de gheaţă, la 58 de ani după ce a fost abandonat ca bază americană în timpul Războiului Rece, relatează SkyNews. Camp Century, baza construită în 1959 î

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/10°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/9°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

0°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°