Cîrciumile adevărate au rămas din ce în ce mai stinghere. Flori rare, aproape pe cale de dispariţie. Nu, nu îmi cereţi să definesc o "cîrciumă adevărată", ar fi imposibil. Vă pot spune însă cum miroase o cîrciumă bună, cum curge timpul acolo sau ce probleme grave sînt puse pe masă, lîngă halbele de bere. Dar nu-mi cereţi definiţii, clasificări morale, evaluări igienice sau o poziţie în privinţa fumatului înăuntru.
De ce dispar cîrciumile din Bucureşti? În primul rînd, cred că ar fi vorba de febra imobiliară, abia domolită de criză, care vînează orice petec de pămînt disponibil. Iar cîrciuma, floare rară, repet, avea obiceiul să se prăsească tocmai prin acele locuri cu vad, cu "potenţial", cum spun mafioţii imobiliari. Ţoiul, mititelul şi halba nu au nici o şansă în faţa terenurilor vînate din elicopter, a firmelor offshore şi a răpitorilor îmbrăcaţi în Armani. Dispar pieţele tradiţionale, cum a fost cazul Oborului, iar cîrciuma are nevoie de piaţă şi de mulţime aşa cum lichenul nu poate creşte fără arborele mamă (sau tată?).
Să mai fie oare vorba şi de faptul că noii bogaţi, tipul de om care-şi împrumută Mercedes-ul unui muzician ca Nicolae Guţă pentru a filma un videoclip, nu mai agreează astfel de locuri care tocmai prin autenticitatea lor şi lipsa de minciună nu le permite să-şi arate "valoarea"? Mitică supravieţuia pentru că era deştept, iar cîrciuma era catedra şi catedrala sa. Mitocanul nu se simte bine în cîrciumile "adevărate" pentru că acolo ironia şi autoderiziunea merg mînă în mînă. Mitocanul nu posedă aceste două supreme însuşiri necesare supravieţuirii într-o cîrciumă.
Sau dispar pentru că pur şi simplu le-a trecut vremea, ca fetelor bătrîne şi pretenţioase, nu se mai potrivesc cu ritmul de viaţă nebun al zilelor noastre? Acum cîţiva ani, am "scos" la un mic şi la o bere doi prieteni francezi la cîrciuma Rogojina de lîngă Foişorul
