Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Portret/ Diana Ola tânăra îndrăgostită de literatură

Publicat in Adevarul, joi 22 octombrie 2009 ·

La 17 ani, Diana Ola şi-a lansat primul volum de proză şi poezie „Şifonierul cu fluturi” şi vrea să păşească în continuare pe drumul literaturii. Diana Ola, elevă a Colegiului Naţional „Unirea” şi-a surprins plăcut colegii şi profesorii prin lansarea volumului de versuri şi proză,  „Şifonierul cu fluturi”. Volumul este însă rezultatul pasiunii pentru litaratură, pe care tânăra a avut-o de mică. „Începuturile mele literare datează din clasa a IV-a şi a V-a. Prima poeziei a fost scrisă într-o vacanţă de vară în clasa a IV-a şi avea ca temă Primăvara”, mărturiseşte tânăra.

Talent recunoscut

 Dascălii i-au recunoscut talentul literar şi au sprijinit-o în a continua pe acest drum. „Am avut noroc de nişte profesori de limba română extraordinari, care m-au îndrumat să particip la numeroase concursuri de creaţie litarară, unde lucrările mi-au fost şi premiate. Cel mai mare premiu obţinut a fost în clasa a X-a la Conscursul Naţional de Literatură şi Jurnalism Sportiv „Un condai numit fair-play”, unde am luat locul III la secţiunea poezie”, povesteşte Diana.

  În timpul liceului tânăra a continuat să scrie, iar la propunerea profesoarei de limba Raluca Popa a decis să publice un volum în care să se regăsească toate creaţiile sale literare scrise până acum. „Am decis să-i urmez sfatul şi am publicat volumul „Şifonierul cu fluturi”, titlu ales din 15 variante . M-am jucat cu cu motivele pe care le foloseam frecvent în proză şi în poezie şi aşa am găsit combinaţia aceasta de cuvinte”, spune tânăra.

Realitatea înconjurătoare, sursă de inspiraţie

În proza scurtă şi în poemele create, Diana Ola se inpiră din realitatea înconjurătoare, aşa cum o percepe o tânără liceană de 17 ani. „Mă inspiră natura, copacii, anotimpurile, realitatea de zi cu zi, viaţa de licean, practic experienţa mea de viaţă, inclusiv partea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 6 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 2 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 5 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum o ora
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Bărbat de 35 de ani din Craiova, arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-a violat fiica în vârstă de 14 ani

News.ro acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Craiova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a violat fiica în vârstă de 14 ani. Bărbatul a încercat să se sustragă cercetărilor şi a fost prins în zona Gării Craiova. Reprezentanţii Inspector

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 3 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Marius Tucă Show începe luni, 02 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Inter Milano a fost aşteptată la aeroport, la întoarcere, de un singur fan

News.ro acum 4 ore
Echipa italiană Inter Milano a revenit acasă, duminică dimineaţa, într-o indiferenţă totală după greaua înfrângere din finala Ligii Campionilor. Un singur suporter, Marco, a fost prezent la aeroport pentru a-i aplauda pe jucători. Inter Milano a înc

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 7 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Vremea

București
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/30°
mar.

18°/30°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

14°/27°
lun.

16°/30°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/24°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

12°/26°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Timisoara
acum

18°
dum.

14°/28°
lun.

13°/29°
mar.

17°/29°
mie.

18°/30°