O eventuală suplimentare a trupelor româneşti în Afganistan ar putea repune în discuţie eliminarea vizelor pentru Statele Unite. Iată ce spune la RFI fostul ministru de externe, Adrian Cioroianu (audio). În prezent, o ţară poate fi scutită de la regimul de vize pentru SUA dacă procentajul de vize refuzate este mai mic de 3 la sută. În România acest procent depăşeşte 20%.
O eventuală suplimentare a trupelor româneşti în Afganistan ar putea repune în discuţie eliminarea vizelor pentru Statele Unite. Iată ce spune la RFI fostul ministru de externe, Adrian Cioroianu (audio).
În prezent, o ţară poate fi scutită de la regimul de vize pentru SUA dacă procentajul de vize refuzate este mai mic de 3 la sută. În România acest procent depăşeşte 20%.
Bulgaria, Grecia, Polonia, Cipru şi România sunt cele cinci ţări din Uniunea Europenă care nu sunt incluse în programul Visa Waiver.
Declaraţia lui Cioroianu vine în contextul primei vizite oficiale la Bucureşti a unui reprezentant al administraţiei Obama, vicepreşedintele american, Joe Biden.
Acesta i-a lăudat joi pe militarii români din teatrele de operaţiuni, afirmând că toţi ar trebui să fie mândri de ei. La finalul întâlnirii cu preşedintele Traian Băsescu, Joe Biden a subliniat: "Militarii noştri servesc împreună în Afganistan, în Irak, în zona Balcanică de vest.
Eu vreau să spun poporului român cât de recunoscători suntem noi, poporul american, preşedintele Obama şi cu mine, pentru efortul depus de militarii români. Militarii dumneavoastră sunt extraordinari, luptă necondiţionat", a declarat Joe Biden.
În cadrul întâlnirilor avute la Bucureşti de Joe Biden, subiectul vizelor nu a fost atins, potrivit declaraţiilor oficiale. Adrian Cioroianu
O eventuală suplimentare a trupelor româneşti în Afganistan ar putea repune în discuţie eliminarea vizelor pentru Statele Unite. Iată ce spune l