Dragă Dan Dediu,
Am citit cu mult interes şi plăcere articolul pe care l-ai scris despre Festivalul "George Enescu", apărut acum două numere. Ca-ntotdeauna, farmecul stilului tău " amestec de erudiţie dezinvoltă dar "reader-friendly" şi de flatante, pentru cinefili, referiri la cinema (şi încă în varianta cultură populară, adică Harry Potter & Războiul stelelor!) m-a făcut să citesc textul, savurîndu-l, pînă la capăt, deşi nu am fost la nici un concert al festivalului...
N-o să te plictisesc explicîndu-ţi de ce n-am fost la concerte; scurt spus, e o combinaţie de über-snobism (nu-mi place să merg acolo unde merge toată lumea bună), de idiosincrazii auditive (prefer să ascult înregistrări perfecte decît performanţe live) şi de, trebuie să recunosc, "afonie" (mai mult în sensul propriu decît în cel figurat) temporară: pot să treacă săptămîni întregi fără să ascult nici o piesă muzicală " nici măcar pop! Cînd s-a făcut împărţeala simţurilor, la mine-a ajuns mult văz, destul gust, tot atîta miros, ceva tactilitate şi prea puţin auz. Dar nu cred că te interesează " nici pe tine, nici pe cititor " cum stă a.l.ş. cu auzul, aşa că o să "atac" impetuos (= lol) problema care m-a făcut să tresar, sărac (muzical) şi sceptic.
Spui, la un moment dat, că "el (Festivalul "Enescu", n.m.) a devenit nu numai portstindardul României ca brand de ţară, ci mult mai mult, anume o redută a apărării unei forme de viaţă înaltă " muzica clasică"... Sînt total de acord cu "mult mai mult"-ul, dar deloc cu ideea "portstindardului" şi a "brandului de ţară". De ce? Pentru că eu cred că un "brand de ţară" ar trebui să producă, nu doar să reproducă, artă " sau cultură, în general. Oricît de cunoscut (chiar celebru) în afară, un festival nu poate face asta: prin simplul fapt că el aduce " într-o ţară " cultură din afară, chiar strecurînd cultura autohtonă în "meniu", el nu poate
