Pe urmele lui Jean-Paul Sartre, intelectualul militant devine servitorul dogmatismului cu potenţial asasin. Pentru a-ţi consuma viaţa pe altarul unei "cauze" profane, trebuie să crezi doar în Om (care nu există) şi să bei Utopia ca pe o cafea cu lapte, la micul dejun. Cine admite, dimpotrivă, că absolutul istoriei locuieşte la cimitir nu participă la nici o luptă exclusiv ideologică. Realismul dreptei i-a oprit mereu pe intelectualii conservatori să se arunce în arenă, precum gladiatorii. La noi, excesul comunist a produs, temporar, această mutaţie: intelectualul de stînga e mut pentru că n-a îngropat victimele suficient de adînc, pe cînd cel de dreapta ţine să fie angajat. Dar iluminismul, paşoptismul, semănătorismul, poporanismul, bolşevismul, nazismul, modernismul estetico-industrial sau postmodernismul obsedat de urgenţa "deconstrucţiei" nu sînt locuri spirituale unde insul suveran în frenezia propriei gîndiri s-ar putea exprima. De aceea, susţin că viitorul intelectual al Europei depinde nu atît de reinventarea doctrinelor sau de critica populismului fără criterii, cît de coagularea unor elite libere, non-egalitariste, amorale şi inspirate " în acţiunea lor gratuită " de augusta tradiţie a teologiei politice. Pînă cînd societatea nu va permite şi încuraja formarea unor inteligenţe neînregimentate, capabile să denunţe imbecilitatea şi să refuze trivialitatea contagioasă a "mijloacelor de comunicare în masă", nu vom avea acces la demnitate colectivă, adică la un echilibru social netrucat.

Ca întotdeauna, valoarea cuiva nu stă în cameleonismul demagogic şi nici în pofta de înjosire, ci în forţa lui de a trăi singur, vultureşte, deasupra tumultului. Nu eşti valoros dacă eşti "recunoscut pe stradă", ci dacă eşti căutat de puţinii tăi semeni chiar acolo unde ai ales să te afli: departe de vulg şi vulgaritate, deasupra zgomotului, mai presus de noroiul coti