Maşinile de tonaj mare încurcă de foarte multe ori circulaţia rutieră. Sala Polivalentă, zona magazinului Penny Market sau Aleea Mănăstirii sunt doar câteva din zonele în care tirurile parcate pe marginea drumului duc la crearea de ambuteiaje în trafic. Străzile Târgoviştei sunt deseori sugrumate de trafic din cauza numărului mare de maşini şi a infrastructurii vechi, neproiectate pentru traficul din zilele noastre. La aglomeraţia din trafic contribuie de foarte multe ori şi maşinile de tonaj parcate pe marginea străzilor.
Şoferii de autoturisme sunt deseori iritaţi de prezenţa acestora pe marginea şoselelor, în special în zonele unde circulaţia se desfăşoară pe două benzi pe sens şi în care una din acestea este blocată de tirurile parcate necorespunzător.
“Este foarte greu să circuli pe strada asta, sunt două benzi pe acelaşi sens dar una din ele este blocată mai mereu de tirurile parcate pe prima bandă. La orele de vârf, în special în jurul orei 15,00 când începe lumea să iasă de la serviciu e dezastru, faci şi 20-30 de minute pe o distanţă de câteva sute de metri”, ne spune Bogdan Dincă, un şofer aflat azi de dimineaţă pe bulevardul Eroilor din microraionul trei.
Şoferii de camioane se plâng de lipsa parcărilor
Conducătorii camioanelor aleg de cele mai multe ori să parcheze pe străzi din lipsa parcărilor dedicate acestui tip de vehicul. Cei mai mulţi sunt şoferii care îşi aşteaptă programarea la descărcare sau şoferii care şi-au depăşit diagrama şi nu mai au voie să circule decât după o pauză de câteva ore.
“Mi-am depăşit timpul şi trebuie să fac o pauză, m-am băgat pe strada asta, oricum nu încurc că şoferii mai au o bandă de mers şi se descurcă. Nu am unde să-l trag, iar în afara oraşului nu mai parchez de când am avut nişte probleme cu câţiva indivizi băuţi. Problema este că nu ai o parcare