Fiinţă contradictorie, prinsă între sentimentalism şi ofensivă, între pasivitate visătoare şi acţiune pătimaşă, argentinianul asistă calm şi trăieşte cu intensitate. Priveşte spectacolul vieţii cu atitudini neaşteptate, îndepărtat de pasiunea italo-spaniolă care i-a determinat configuraţia culturală şi permanent conştient de rigorile sociale. Pare să nu uite nici o clipă că ochiul societăţii îl priveşte necruţător şi îi determină gesturile.

Este cel puţin interesant de urmărit reacţia argentinianului în faţa ghinionului, a neplăcerii, a agresiunii sau a suferinţei. Reacţia surprinde prin calm şi răbdare, ambele unite de o eleganţă covîrşitoare. Deprins să respecte coexistenţa şi să îşi croiască propriul loc cu atenţie şi consideraţie faţă de celălalt, el alege ca în momentele dificile să se exprime echilibrat, moderat şi cu o anumită nobleţe pe care o împărtăşesc atît clasa mijlocie, cît şi cei needucaţi şi mai puţin conştienţi de constrîngeri sociale. Însuşi limbajul ales în astfel de circumstanţe este simptomatic pentru seninătatea cu care abordează neplăcerea. Bueno, bueno va replica un argentinian unei critici sau unui reproş, cu un ton specific, exclusiv împrumutat contextului, într-o pornire conciliatorie de o candoare dezarmantă. Altă manieră de a reduce agresiunea îndreptată asupra sa este, pur şi simplu, îndemnul ca ea să înceteze, pe acelaşi ton pacifist, care în general imprimă obedienţa fără efort. Foarte plastic, uşor teatral, îndemnul nu ratează aproape niciodată, reducînd rapid din tensiunea situaţiei. Cînd însă se ajunge la note agresive, răspunsul depăşeste măsura de comprehensiune a unui străin. În această societate, jignirile exagerate şi grosolănia surprind – ele provoacă uimire, ridică sprîncene şi plasează victima, cel puţin la început, într-o stare de descumpănire. S-ar spune că argentinianul, mereu preocupat de siguranţa p