Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii, supăraţi că sunt traşi în jos pe scara salariilor

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 22 octombrie 2009 ·

Recenta propunere a patronatelor de a reduce, anul viitor, salariul minim garantat pentru angajaţii cu studii superioare de la 1.200 la 1.000 de lei, în timp ce muncitorii necalificaţi ar primi cu 55 de lei mai mult, este o idee „proastă” în viziunea viitorilor licenţiaţi. Sursa: Codrin Prisecaru Studenţii se consideră marginalizaţi pe piaţa muncii şi desconsideraţi în comparaţie cu cei fără studii superioare şi cred că o astfel de măsură, odată aplicată, nu ar face decât să adâncească frustrările tinerilor angajaţi. În viziunea lor, un salariu minim decent pentru absolvenţii de facultate ar fi 1.500 de lei.

"E naşpa!”

Studentă la Jurnalism, Daniela Săvuică susţine că propunerea patronatelor este „foarte naşpa” pentru că tinerii sunt, în general, cei care au cele mai mici salarii. Ea se plânge că angajatorii au majoritatea aceeaşi mentalitate de care licenţiaţii se lovesc. „Cred că ar trebui să rişte un pic”, spune aceasta, sugerându-le patronilor să investească mai mult în tineri şi să încerce să îi fidelizeze cumva. „Mai ales că nu este aşa de uşor să faci o facultate şi nu oricine poate lua licenţa”.

În acelaşi spirit comentează şi Ioana Dumitru, care este studentă la master, la ASE. „Mie nu mi se pare o idee bună, noi studenţii chiar muncim, ne chinuim şi oricum în ţara asta se pare că nimeni nu dă doi bani pe noi”, spune ea. În afara de asta, multe companii fac ilegalităţi în privinţa contractelor şi nu respectă drepturile angajaţilor, mai spune aceasta, subliniind că un salariu minim decent pentru licenţiaţi este de 1.500 de lei.

Decizia raţională

„Nu cred că putem da vina pe angajator pentru că el ia decizia economică perfectă”, adică preferă oameni cu experienţă tinerilor absolvenţi de facultate, crede masteranda Mădălina Orzan-Dragoş. Ea recunoaşte că la primul salariu nu a cerut foarte m

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°