Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: PORTRET: Vasile Timofte: „Societatea suferă de lipsă de cultură“

Publicat in Adevarul, joi 22 octombrie 2009 ·

Avocatul a deschis drumuri noi în sistemul judiciar sucevean, scrie poezii de inspiraţie bacoviană şi deţine o impresionantă colecţie de artă plastică.

După absolvirea studiilor superioare a fost repartizat ca judecător la Suceava, apoi a promovat în funcţia de preşedinte al Judecătoriei şi apoi al Tribunalului, după care a ajuns la conducerea Curţii de Apel Suceava. Prin delegarea Ministerului Justiţiei a pus în funcţiune Judecătoria Fălticeni, după care s-a întors magistrat la Curtea de Apel Suceava. „Din 2001 am trecut la avocatură deoarece nu mi-a convenit atitudinea unor personaje din justiţia locală“, a declarat Vasile Timofte. Acesta se mândreşte cu cei doi fii, ambii absolvenţi de Drept. „Alin este patronul propriei afaceri, iar Ciprian George este avocat la Baroul Bucureşti“, a adăugat suceveanul.

Avocat simbolist, cu suflet romantic

Acesta a comentat întreaga practică a Curţii de Apel Suceava în cele cinci cărţi editate la Editura Lumina Lex. „Acum am în lucru o carte cu comentarii asupra noului Cod Civil, la care lucrez împreună cu fiul de la Bucureşti“, a spus Timofte.

El a cochetat cu literatura încă din timpul liceului, domeniul său preferat fiind poezia. „Cel care m-a determinat să scriu a fost George Bacovia. Acesta s-a suprapus pe sentimentele mele şi am început să scriu în stilul lui. Alex Ştefănescu m-a lansat în «Suplimentul literar şi artistic» al «Scânteii Tineretului». De atunci, am scris şi scriu în stil bacovian“, a adăugat Timofte.

Creaţiile sale au apărut în numeroase publicaţii literare. Avocatului i s-au publicat patru cărţi de poezie. Prima a fost lansată în 2001, iar ultima, intitulată „Poeme Târzii“, a fost dăruită colegilor şi prietenilor chiar anul trecut. Vasile Timofte este pasionat şi de artele plastice şi are o colecţie de peste 40 de icoane pe lemn, cea mai veche fiind din sec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum 30 minute
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum o ora
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 41 minute
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum o ora
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Vremea

București
acum

25°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°