Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Generoşi

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 22 octombrie 2009 ·

Deşi au beneficiat de un autogol în debut, nemţii n-au profitat. Au sfîrşit învinşi şi în opt jucători de cîmp

Meciul de la Bordeaux a început cum nu se poate mai bine pentru oaspeţi. Cu un autogol al lui Ciani. Dar în loc să profite de momentele de confuzie ale gazdelor, evident marcate de turnura pe care o luase partida, Bayern a rămas în aşteptare, parcă invitîndu-i pe francezi să revină în joc. Ceea ce s-a şi întîmplat. Iar în minutul 29, la o fază fixă, a venit şi egalarea: acelaşi Ciani, cu călcîiul, dar în poarta care trebuia: 1-1.

Şi a fost doar primul şoc pentru bavarezi. Muller a făcut un al doilea fault de "galben", "centralul" Hauge l-a trimis la cabine, apoi a picat golul lui Planus: 2-1. Replica bavarezilor? Inexistentă. Ba era să iasă şi mai rău după ce Butt a gafat şi arbitrul le-a acordat penalty gazdelor. Numai că portarul bavarez şi-a răscumpărat greşeala, apărînd lovitura de pedeapsă executată de Gourcuff.

Scăpaţi cu faţa curată, nemţii au început să se vadă şi în ofensivă, dar mai mult decît bara lui Toni nu le-a ieşit. Iar în final, tot francezii au fost mai aproape de gol, culminînd cu un nou penalty ratat (Jussie).

Deşi au beneficiat de un autogol în debut, nemţii n-au profitat. Au sfîrşit învinşi şi în opt jucători de cîmp

Meciul de la Bordeaux a început cum nu se poate mai bine pentru oaspeţi. Cu un autogol al lui Ciani. Dar în loc să profite de momentele de confuzie ale gazdelor, evident marcate de turnura pe care o luase partida, Bayern a rămas în aşteptare, parcă invitîndu-i pe francezi să revină în joc. Ceea ce s-a şi întîmplat. Iar în minutul 29, la o fază fixă, a venit şi egalarea: acelaşi Ciani, cu călcîiul, dar în poarta care trebuia: 1-1.

Şi a fost doar primul şoc pentru bavarezi. Muller a făcut un al doilea fault de "galben", "centralul" Hauge l-a trimis l

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

„EXCLUSIV RAPID” cu Elvir Koljic e în direct pe YouTube – ProSport de la ora 18:00

Gandul acum 53 minute
Duminică avem Dinamo – Rapid, iar atacantul care a adus ultima victorie a giuleștenilor într-un derby cu rivalii din Ștefan cel Mare vine astăzi în studio și așteaptă întrebările voastre. Discutăm despre forma bună a lui Koljic din acest sezon și lu

(P) Nadia Comăneci a fost prezentă la startul construcției sălii de gimnastică ce îi va purta numele, un proiect derulat de Fundația Țiriac

Gandul acum 23 minute
Nadia Comăneci a fost prezentă la ceremonia de începere a lucrărilor pentru Sala de Gimnastică “Nadia Comăneci”, proiect realizat de Fundația Țiriac la Otopeni. Legenda gimnasticii mondiale a luat parte la începutul lucrărilor de construcție a unui

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum 53 minute
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

Marius Budăi promite majorarea salariul minim în anul următor: „Nu va fi înghețat. Nu discutăm dacă, ci cu cât va crește”

Adevarul acum o ora
Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți, 14 octombrie, că salariul minim va crește anul viitor, precizând că partidul său nu va accepta „încălcarea legislației naționale și europene” în vigoare.

Tranzacțiile imobiliare au scăzut cu 1% după majorarea TVA, conform datelor publice | Analiză Storia

HotNews acum 4 ore
În primele două luni de după majorarea TVA, numărul de tranzacții imobiliare cu unități individuale a scăzut cu aproape 1% comparativ cu perioada august-septembrie 2024, însă a crescut cu peste 10% comparativ cu tranzacțiile cumulate din mai și iuni

Donald Trump, despre Orban: „Viktor este un lider GROZAV. Mulți oameni nu sunt de acord cu mine, dar eu sunt singurul care CONTEAZĂ”

Gandul acum 55 minute
Președintele american Donald Trump l-a lăudat pe premierul ungar Viktor Orban, numindu-l pe acesta un „mare lider” și spunând: „Sunt singurul care contează”. În timpul summitului privind pacea din Gaza, în Egipt, Trump și-a promis sprijinul deplin p

Ilie Bolojan, întâlnire cu o delegație parlamentară din Australi: Există interese pentru securitatea Mării Negre și investiții în Portul Constanța

G4Media acum 7 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit marți, la Palatul Victoria, cu o delegație parlamentară australiană condusă de Milton Dick, președintele Camerei Reprezentanților din Parlamentul A

Cum pot afla șoferii cine i-a verificat în baza de date a Poliției. Pot face PLÂNGERE PENALĂ dacă verificarea nu este justificată

Gandul acum o ora
Accesarea informațiilor din baza de date a Poliției se poate face numai în anumite situații. Polițiștii sau alte autorități au acces la aceste informații, însă nu au dreptul să le acceseze fără avea și un motiv întemeiat. Șoferii pot să afle cine și

Vremea

București
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

5°/12°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/14°