Horia-Roman Patapievici: „Ultimul reproş adus lui Traian Băsescu poate fi sintetizat astfel: falsificând spiritul constituţiei, actualul preşedinte încearcă să-şi impună în mod arbitrar parlamentului voinţa”. Sursa: Codrin Prisecaru

Argumentul constituţional invocat este acela că, în numirea premierului, preşedintele ar avea doar un rol notarial: ia act de voinţa parlamentului şi o înregistrează legal sub forma semnării unui decret de numire. Preşedintele nu ar fi, aşadar, decât un notar. Unul foarte special, e adevărat, pentru că e ales prin vot universal, dar, cu toate acestea, un notar.

Pentru a supravieţui ciocnirii cu textul constituţiei, care o contrazice frontal în multe locuri, teoria preşedintelui-notar are nevoie de un procedeu de eliminare a contradicţiilor: aceasta este distincţia salvatoare între litera şi spiritul constituţiei. În interpretarea corectă a constituţiei, ni se spune, trebuie să distingem cu discernământ între spiritul şi litera constituţiei.

Potrivit acestor interpreţi, spiritul constituţiei ar spune ceva ce uneori litera ei contrazice. De pildă, litera spune că preşedintele desemnează primul-ministru, spiritul spune că parlamentul o face. Evident, toată această discuţie cu litera şi spiritul e absurdă. Ea încearcă să ascundă fie că textul constituţiei este inept, fie că interpreţii lui sunt de rea-credinţă.

Cum textul constituţiei nu este totalmente inept, rezultă că interpreţii sunt de reacredinţă. Căci în nicio lume normală distanţa dintre literă şi spirit nu poate fi atât de mare, încât să se poată deduce cu bunăcredinţă din litera unui text afirmaţia A, iar din spiritul lui afirmaţia non-A.

Gândiţi-vă că ar veni la noi un hermeneut subtil care ne-ar spune cu toată seriozitatea că doar litera poruncii „Să nu furi” este să nu furi, spiritul ei constând, de fapt, în a putea